Telefoanele, în topul reclamațiilor la Protecția Consumatorilor

0
55

Comisarul-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș, Dacian Manoliu, afirmă că foarte multe reclamații vizează service-urile acordate telefoanelor.
“În ultimul timp, ne-au parvenit multe sesizări pe telefonie, pe service-uri. Multă marfă vine de dincolo, din afara spațiului european. Există chiar multe sincope care survin în piața europeană. Ajung produse din China și ne trezim că ajung în service unde nu pot fi reparate pentru că nu sunt adaptate spațiului european. Oamenii sunt puși în dificultate. Când le cumpără totul e perfect, apar ulterior problemele. De aceea trebuie să fie foarte atenți la ce cumpără″, a subliniat Dacian Manoliu.
În luna noiembrie au fost semnalate peste 100 de reclamații.

Amenzi pentru jucării

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Maramureș au controlat 15 operatori economici, din care 6 au fost găsiți cu abateri.
În total, s-au controlat jucării în cuantum de 494.000 lei. La final, s-au dat și amenzi în valoare de 21.755 lei. Deficiențele sunt legate în general de modul de etichetare al produselor. Acestea trebuie să conțină obligatoriu avertismente privind riscurile la care sunt expuși copiii când le folosesc, la fel cum trebuie precizată vârsta pentru care se adresează jucăria respectivă.
Verificări au fost realizate și la pensiuni, mai ales că și în cazul acestora au fost înregistrate unele sesizări vizavi de servicii incluse în pachetul turistic, ce nu au fost prestate. În general, problemele s-au soluționat pe cale amiabilă, dar au existat și cazuri în care operatorul economic a fost amendat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.