Președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, a transmis că anul curent a fost unul extraordinar pentru piața de capital, cu evoluții foarte bune din punct de vedere al lichidității, de aproape 3 miliarde euro valoare tranzacții.
Un alt element foarte important îl reprezintă relația cu statul. România a devenit piață emergentă. Practic, nu este un succes al pieței de capital, este un succes al României, al nostru, al tuturor și conexiunea aceasta cu statul se vede inclusiv pe partea de finanțare – a transmis președintele BVB.
Radu Hanga consideră că anul 2020 a fost unul record din punct de vedere al nivelului finanțării pe care statul român a realizat-o prin intermediul BVB de la cetățenii români.
































