
Nicolae Constantin spunea după ultimul joc oficial al sezonului (1-1 la Turris) că la ACS Fotbal Comuna Recea există multe probleme, iar continuarea pe banca maramureşenilor depindea de rezolvarea acestora. Se pare că tehnicianul prahovean a făcut referire în special la situaţia financiară a clubului, unde există întârzieri salariale pe mai multe luni faţă de jucători şi de restul oamenilor din sânul echipei. Cum Consiliul Local Recea a decis să nu mai sprijine financiar echipa, iar dinspre CJ Maramureş nu vin încă veşti, Nicolae Constantin a decis că e mai bine să întrerupă colaborarea cu gruparea din nordul ţării, după declaraţia apărută în Ziarul Prahova.
„Au fost probleme foarte mari, s-au achitat doar jumătăţi de salarii, iar echipa nu va mai putea continua în acest mod. Fotbalistic, nu regret experienţa avută, dar nu se va putea continua în aceleaşi condiţii sau, mai bine zis, cu atâtea lipsuri la capitolul condiţii. În ciuda problemelor, am făcut câteva meciuri bune, chiar foarte bune, ultimul joc oficial, acel 1-1 de la Turris Turnu Măgurele, fiind un exemplu concludent”, a declarat Nae Constantin pentru sursa citată.
Din câte se pare conducerea clubului maramureşean nu a realizat, la vremea respectivă, ce înseamnă participarea la un nivel superior, iar acum lucrurile au devenit total neplăcute. Cu restanţe salariale şi cu nemulţimiri, celor de la ACS Fotbal Comuna Recea le va fi extrem de greu să evite retrogradarea, însă pentru ca acest obiectiv să fie realizabil e nevoie în primul rând de antrenor. Şi nu ar fi exclusă reîntoarcerea lui Ciprian Danciu, tehnician ce se află în litigiu cu vechiul club, gruparea din Liga 2 având de achitat faţă de acest o clauză de reziliere. Posibil ca cele două părţi să ajungă la un consens şi Danciu să revină pentru a pune umărul la salvarea echipei de la retrogradare.






























A fost clar că aşa ceva o să urmeze puteam să jur….exact ca la Ulmeni dar acolo a fost doar Mircea Covaci singurul investitor real că Morar a fost doar cu gura. Nu se poate face in România ceva serios asta pentru că suntem o țară săracă şi fără investitori privați sau ceva Firme care ar putea avea bunăvoința să investească în Sport-Fotbal. NOAPTE BUNĂ