Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au observat mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la malul râului Tisa spre un autoturism parcat în zonă.
Imediat s-a acționat pentru reținerea acestora, efectuându-se somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, abandonând coletele în autoturism și au fugit spre teritoriul ucrainean, aruncându-se în apa râului Tisa.
Pe malul românesc, polițiștii de frontieră au descoperit autoturismul abandonat în care se aflau 15 baxuri cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii, au rezultat 7.500 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
Autoturismul abandonat, cu număr de înmatriculare specific Cehiei, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.




























