Joi dimineața, în jurul orei 03.20, polițiștii de frontieră din Vișeu de Sus au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism marca Mitsubishi, fără plăcuțe de înmatriculare, care circula pe un drum forestier, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcția localității Borșa.
Șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare și nici la somațiile polițiștilor de frontieră, continuându-și deplasarea în mare viteză, fapt pentru care au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical.
După câțiva kilometri o altă patrulă a poliției de frontieră a încercat să-l oprească, dar nici de această dată conducătorul auto nu s-a oprit, fapt pentru care, în conformitate cu prevederile legale, s-a tras un foc de armă spre pneurile mașinii. În acel moment, șoferul a virat brusc pe un drum lăturalnic, iar la puțin timp, la trecerea peste un pod, mașina s-a răsturnat.
Conducătorul auto este cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Maramureș. Acesta nu prezenta leziuni majore și nu a dorit asistență medicală.
În autoturism au fost observate păr de animal și pete de sânge, indicii privind săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce anulat.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.





























