Volumul „Povestea celor două nuci prietene și alte povestiri și povești pentru copii”, autor Lucia Ileana Pop, profesor de limbă, cultură și civilizație românească în Italia, a apărut la Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2026. Cartea va fi lansată sâmbătă, 25 aprilie, ora 10, la Colegiul de Arte din Baia Mare. Invitați speciali fiind copiii. Despre carte vor vorbi Camelia Bogdan, Liliana Grumaz, Dana Tarța, Elena Pustai Codreanu. Moderator Daniela Sitar-Tăut.
În maniera sa caracteristică, Lucia Pop îmbină tonul ludic cu o filosofie a prieteniei și a naturii care transcende simpla morală de basm, construind o narațiune cu valențe poetice și educative. Își înzestrează personajele – cele două nuci „prietene” – cu sensibilitate, dialog interior și uimire în fața lumii. Povestea devine o alegorie a solidarității și maturizării, o meditație despre nevoia de legături autentice într-un univers în care schimbarea e inevitabilă. Sub jocul narativ aparent simplu se află o simbolistică vegetală densă: viața, creșterea, despărțirea și reîntregirea prin memorie – teme care pot fi citite, deopotrivă, în registru poetic și pedagogic.
Cartea, după cum remarcă Daniela Sitar-Tăut, se remarcă printr-un stil limpede, ritmat, agreabil oral, cu pasaje lirice care trădează o vocație autentică pentru expresivitatea limbii române. Autoarea nu scrie doar pentru copii, ci și pentru adultul din copilul de altădată, chemându-l să regăsească un timp al inocenței și al curajului de a visa.
„Povestea celor două nuci prietene…..” e un exercițiu de puritate narativă, o restituire a valorilor simple – prietenie, loialitate, răbdare – într-un limbaj care educă prin emoție, nu prin didacticism, cu amprenta personală a Luciei Ileana Pop.




























