Un proiect de reabilitare interioară și exterioară a dispensarului uman din centrul Comunei Remetea Chioarului a ajuns la final.
Astfel, unitatea medicală s-a adus la standardele zilei de azi cu fonduri guvernamentale nerambursabile. Aceasta deservește localnicii din întreaga unitate administrativ-teritorială: „Reabilitarea dispensarului medical este la final. Am executat lucrări atât la interior, cât și la exterior. Finanțarea a fost asigurată prin PNDL 2, proiectul fiind în cuantum de circa 420.000 lei. Am și dotat dispensarul. Există două cabinete medicale acolo, sală de tratamente, vestiare, grupuri sanitare, sală de așteptare. Activează doi medici de familie ce deservesc populația din întreaga comună”, a spus Călin Ovidiu Petrică, primarul din Remetea Chioarului.






























