Drumul Maramureşului, surprins artistic de elevii Colegiului de Arte Baia Mare

0
410

Muzeul Satului a găzduit marţi, 22 iunie 2021, vernisajul expoziţiei elevilor Colegiului de Arte Baia Mare, îndrumati de profesorii: Anca Băbuța (desen, arte textile), Rozalia Iura (pictură), Mirela Stan (fotografie, colaj), Alexandra Conea (arte textile), Mihai Ciplea (instalație land art), Barbu Crăciun (desen).
Au expus elevi din clasele: VII, IX-XII, de la secţiile de arte plastice, arhitectură și design. Lucrările expuse au surprins analitic sau plastic: simboluri patrimoniale maramureșene, studii de decoruri şi elemente arhitecturale, prezența uma­nă în spațiul tradițional, lucrări de artă monumentală-proiect, iar drumul Maramureșului a fost sugerat printr-o lucrare traseu de artă conceptuală, realizată cu un fir roșu, integrată peisajului şi amprentei locului. Acest moment expoziţional a cuprins mai multe nuclee: gospodăria Cupșeni, gospodăria Petrova, șura Preluca Veche. Traseul marcat cu firul tricolor se continuă spre porta Traian Bilțiu Dăncuș până la casa-școală Giulești unde poate fi descoperită expoziţia de pictură ce poate fi vizitată şi în săptămânile următoare. Cu această ocazie, reprezentanţii Colegiului de Arte adresează mulţumiri managerului Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, Monica Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.