Pensionarii maramureșeni au luat cu asalt stațiunile. După ce anul trecut pandemia le-a dat peste cap planurile de plecare la tratament, anul acesta vârstnicii profită din plin de ofertele puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii Maramureș. Din păcate, în 2021 biletele sunt mai puține cu circa 100/serie.
Jumătate dintre pensionarii care și-au depus cereri pentru un bilet de tratament la Casa Județeană de Pensii Maramureș au plecat în stațiuni. Până acum au fost depuse 5.160 de solicitări, iar la tratament s-au deplasat 2.600 de maramureșeni. Directorul executiv al instituției județene, Lucica Pop, afirmă că, lunar sunt valorificate peste 95% dintre biletele repartizate județului. De regulă, bilete mai rămân pentru stațiunea Bizușa, care deși e aproape de Baia Mare, e mai puțin preferată de maramureșeni. Pentru actuala serie, Maramureșului i-au fost distribuite 183 de bilete. În general, cele mai căutate stațiuni sunt: Ocna Șugatag, 1 Mai, Căciulata, Covasna, Băile Felix, Băile Herculane, Vatra Dornei și litoralul. Cea de-a 12-a serie va începe în 13 septembrie, iar următoarea va fi din 29 septembrie. Ultima seria din acest an, a 17-a, va începe în 2 decembrie.
































