Încep marile proiecte în Târgu Lăpuş, de 2 x 5 milioane de euro!!!

0
2051

Pentru că trăim în România şi pentru că asta ne ocupă tot timpul, vorbă deja clasică, orice proiect câştigat la noi începe cu… doi ani de hârţogării. Şi, în ciuda hiperenergiei primarului de Târgu Lăpuş, i s-a întâmplat şi lui. Dar aşteptarea s-a încheiat!

„Pe Axa 13 POR avem două finanţări, un cumul de investiţii ce vor schimba total fața oraşului. Am făcut două cereri de finanţare a câte 5 milioane euro şi le-am câştigat, acum e vremea să le implementăm. La cererea 1 de finanţare, la capitolul Infrastructură avem modernizare de parc în zona centrală, spaţii verzi în zona bisericilor, spaţii verzi de promenadă pe malul drept al râului Lăpuş, plus trotuare pietonale şi piste de biciclete pe lângă DN18, din centru spre ieşirea spre Baia Mare. Plus construcţii civile: un centru multifuncţional pentru bătrâni, în spatele unităţii medico-sociale, un centru de recreere pentru populaţie, tineri şi bătrâni. Această finanţare e în contractare, adică am deschis faza licitaţiilor pe SEAP, aşteptăm firme serioase şi harnice să se apuce de treabă” – spune primarul Mitru Leşe.

În cazul celorlalte 5 milioane de euro, s-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor, firma face deja organizarea de şantier şi se apucă!
„Pe Infrastructură, vom avea amenajări în zona Tecioaia pentru viitoare construcţii, trotuare şi piste de biciclete pe strada Horia, apoi legături cu străzile Stadionului şi strada Petru Rareş, spre Rohia, către DN 18B. Cu tot cu relocări de stâlpi, să nu ne trezim ca-n Bucureşti cu stâlpi în drum sau în pista de biciclete. La Construcţii civile, vor fi un bloc cu 30 de apartamente şi o grădiniţă cu patru gru­pe, pe strada Horia” – explică edilul.
Altfel spus, mai direct, oraşul Târgu Lăpuş reintră în şantier. Ceea ce înseamnă că va fi nevoie de răbdare din partea locuitorilor, pentru disconfortul ce va urma. Tocmai au trecut prin aşa ceva chiorenii şi codrenii cu Drumul Nordului, ucrainenii pentru DJ Ruscova-Poieni, maramureşenii de pe Valea Izei pentru DJ 186…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.