În partea de Răsărit a României se întâmplă fapte tăcute, diplomaţia este crispată, enorm de prudentă. Am un simţ special pentru destinul acestui pământ românesc căruia eu îi spun în continuare Basarabia. Am mai spus, am reţinut opinia unui bun cunoscător al situaţiei de dincolo de Prut care îşi sfătuia telespectatorii la miez de noapte să numim teritoriul de care vorbim numai Republica Moldova şi să o lăsam mai domol cu unirea. Asta mi-a dat mult de gândit, mai ales că sfătuitorul era domnul Dungaciu. În care am mare încredere, în opiniile sale, considerându-l un expert al situaţiei. Cu frământarea aceasta am trecut Oceanul. Oare de ce?, mă întrebam când priveam veveriţele din Wilmington. Îmi permit o succintă radiografie a situaţiei actuale după ultimele informaţii. Cabinetul Pavel Filip este o amânare a guvernării. Protestele de la Chişinău au scos la suprafaţă furia şi frustrarea. Dezamăgire pe scară largă. Poate de aceea investirea guvernului s-a făcut în toiul nopţii, fără informarea presei, la reşedinţa din pădure a preşedintelui Timofti. Piatra de moară a democraţiei în Republica Moldova s-ar chema Vlad Plahotniuc. Un personaj paradoxal. Un oligarh rusofon, cu afaceri la Moscova, îmbogăţit sub Voronin, controlează acum un partid proeuropean. Culmea că sub semnul vectorului care indică Europa s-a furat miliardul de euro. De aici dificultatea de a înţelege limpede cele două direcţii despre care se discută: Rusia şi Europa. Între ele, Basarabia. De aici şi ambivalenţa partenerilor europeni faţă de ceea ce se întâmplă la Chişinău. Rusia şi Europa sunt pentru Republica Moldova numele unor colaci de salvare şi nimic mai mult. Îmi aduc aminte că domnul Ion Ştefan, la New York, republican în America, ţărănist în România, preocupat de situaţia din Basarabia, îmi spunea pilda cu mielul blând care suge la două oi. Aici am păreri diferite. Unii susţin că nu există, în absolut, poziţii proruse şi nici proeuropene. Există doar reacţii la ceea ce oferă Europa şi ceea ce oferă Rusia. Ne aducem aminte cum Voronin a început să cocheteze cu ideea de integrare europeană, sperând că Europa va oferi mai mult decât Rusia. Vasile Ernu crede că Rusia are acum alte probleme grave şi alte priorităţi. Dar va profita de orice slăbiciune care vine dinspre Republica Moldova. Peste Prut avem de a face cu un haos identitar, cu multă incertitudine, cu ostilitate etnică şi culturală, dar şi sărăcie cruntă. Ce face România în această situaţie? Premierul Filip a venit la Bucureşti să ceară bani. Preşedintele Timofti şi-a luat rămas bun de la funcţie tot pe malul Dâmboviţei. Am ajuns să punem şi noi condiţii Chişinăului, cum primim şi noi de la Bruxelles. Premierul Cioloş a procedat astfel deoarece vrea să ştie cui dăm banii. Deoarece acolo este o neîncredere generală. Nici noi nu dăm o pildă mai bună. Politicienii români iubesc Basarabia sub semn electoral. Pe acest fond, la Chişinău, apar mugurii unei conştiinţe naţionale care nu are legătură cu România. Miza este statul moldovenesc. Care gâfâie. Care nu se poate susţine singur după cum am arătat. Principala criză de pe scena politică basarabeană este lipsa competenţei clasei politice. Totul se joacă pe un fundal periculos şi nesigur. Ce vrem cu Republica Moldova? Vrem unire? Preşedintele nostru, răspunzător cu politica externă a României, nu se pronunţă despre Basarabia. Arată doar atenţie şi preocupare. Tot la un miez de noapte, europarlamentarul Ioan Mircea Pascu, la Radio România Actualităţi (23 februarie), îi spune Ruxandrei Săraru că unirea cu Moldova este o chestiune periculoasă. S-ar putea să ne coste Transilvania. Asta chiar m-a pus pe alte gânduri. Rămân un unionist. Unul care scrie. Eu care credeam că la Centenarul Marii Uniri se va întâmpla ceva. Deocamdată, spun cei care ştiu mai multe, Basarabia este un apendice istoric cu mare încărcătură simbolică pentru noi. În numele optimismului acumulat, spun: n-a fi să nu fie oarecum. Adică bine. Să nu uităm că unirea românilor este un subiect european. Nu numai. Totuşi, Basarabia rămâne pământ românesc.



























