Printr-o scăpare pe care o bănuim a fi voită, Codul Silvic a omis să despăgubească şi autorităţile locale pentru cuprinderea de suprafeţe în rezervaţii şi parcuri naturale, doar persoanele fizice ar fi despăgubite, deşi ni se sugerează că nici asta nu se întâmplă.
E adevărat, suntem pe faţă şi vizibil pronatură şi proecologie, dar există nişte nedreptăţi crase, inclusiv în Maramureş. Drept pentru care un grup de primari se pregăteşte să meargă la ministrul Apelor şi Pădurilor, să-i explice situaţia.
În fapt, e vorba despre o aluzie recentă de extindere a parcului naţional Pietrosul Rodnei, care, în cazul Moiseiului de unde am aflat povestea, ar intra peste zona locuită, ba va acoperi şi un recent hotel de lux, plus alte obiective.
“Am decis să merg în audienţă la ministrul Apelor, pentru că ni s-a făcut o nedreptate care acum se va mai acutiza. A spus primarul din Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, că şi el vine cu mine la ministru, dar îi vom reprezenta şi pe ceilalţi din Borşa şi Săcel şi pe alţii din Bistriţa. În acest moment, avem 1.360 hectare de pădure cuprinse în parc, intangibile. Şi 1.000 hectare de păşuni alpine. Cum ar veni, toată pădurea noastră şi jumătate din păşunea comunei sunt în rezervaţia ştiinţifică, nu putem mişca un ac. Nici măcar păşunat! N-am primit nicio compensare, niciodată, nu ni se permite să scoatem nici măcar lemnul doborât de furtuni. Pe de altă parte, plătim anual 100.000 lei paza pădurii, la silvici, inutil!” – spune Grigore Tomoioagă, primarul comunei Moisei.
Comuna Moisei are aproximativ 6.000 de oi şi 2.500 de bovine. Au făcut adrese în toate direcţiile, degeaba. Oamenii au cumpărat păşuni în judeţul Suceava, să aibă unde păşuna. Iar acolo unde li se permite, sunt condiţii stricte, să se aşeze cu stâna, dar să nu atingă nimic, şi lemnul de foc să-l aducă de acasă! Evident, e o condiţie ştiinţifico-fantastică şi e luată de ciobani ca atare… O altă emoţie este referitoare la Izvorul Dragoş, care adună toate apele de pe versantul nordic şi care e năpădit de buşteni căzuţi. Autorităţile locale se tem de crearea unui baraj natural, în perioade de ploi sau la primăvară, ale cărui ape să vină subit peste localitate. Evident, nu s-a permis nici îndepărtarea buştenilor de pe cursul de apă, pe margini.
