Trei puncte la limită

0
118
Foto: CS Dacia Mioveni 2012 facebook

CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-17)
Vicecampioana Ligii Florilor a câștigat trei puncte la limită în deplasarea de la CS Dacia Mioveni, scor 23-24 (13-17), meci contând pentru etapa 17 a primului eșalon și disputat în noua sală a orașului argeșean.
Fără aportul celor doi centri, Cristina Laslo și Andreea Popa, cu probleme medicale, CS Minaur Baia Mare a avut inițiativa pe întreaga durată a partidei, în special în prima parte, uneori la diferențe liniștitoare, însă în partea secundă fetele noastre au tremurat pentru punctele puse în joc. După ce la pauză distanța dintre combatante era de patru lungimi, 13-17, băimărencele au deținut ostilitățile o bună perioadă și în partea secundă. Totul a culminat însă de la scorul 19-22 (49), când acuzăm nenumărate eliminări, și irosirea cu nonșalanță a unor situații clare de a ne desprinde, iar gazdele ne vor taxa la maximum și vor izbuti egalarea pe final de joc, 22-22 (56). Glonțul ne trece pe la ureche, Dacia Mioveni este aproape de a produce o semisurpriză, dar vicecampioana are noroc și câștigă trei puncte cu mari emoții, 23-24, după ce la ultima fază gazdele trimit mingea peste poartă.
• Arbitri: Alexandru Constantin (București) / Laszlo Gal (Harghita). Observator: Viorel Sighicea (Râmnicu Vâlcea). • Aruncări de la 7 m: 11-8 (transformate: 10-5; au ratat: Georgescu, respectiv Lavko, Fujita și Severin). Minute de eliminare: 4-16 (în min. 44, Anca Polocoșer a primit cartonaș roșu pentru trei eliminări).
• CS Dacia Mioveni: Mădălina Ion (11 intervenții, a apărat și un 7 m), Alexandra Polocoșer (a apărat un 7 m) – Geor­gescu 11 (9 din 7 m), Boian 4, Cîrjan 3, Vizuete 2 (1 din 7 m), Nicolae 2, Beșleagă 1, Ivan, Nițu, Lazăr, M. Predoi. Antrenori: Goran Kurtes, Daniel Gheorghe.
• CS Minaur Baia Mare: Pandzic (4 intervenții), Enache (3 intervenții, a apărat și un 7 m) – Lavko 5 (3 din 7 m), Petruș 4, Tănasie 3, Zych 3, Fujita 3 (1 din 7 m), Cioca 2, Severin 2, Burlachenko 1, Anca Polocoșer 1, de Souza, Țîrle, Kerekes. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Rezultate etapa 17: CSM Slatina – CSU Știința București 26-20; SCM Gloria Buzău – CSM Deva 28-22; HC Zalău – SCM Craiova 22-15; CS Măgura Cisnădie – CS Rapid București 26-32; CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea 32-19; HC Dunărea Brăila – CS Gloria Bisitrița-Năsăud 26-24; CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare 23-24.

Etapa viitoare (miercuri, 16 martie): SCM Craiova – SCM Gloria Buzău; CSM Deva – CSM București; CSU Știința București – CS Dacia Mioveni; CS Minaur Baia Mare – HC Zalău; Rapid București – HC Dunărea Brăila (ora 16.00, TVR 2/TVR 2 HD); Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Slatina; SCM Râmnicu Vâlcea – CS Măgura Cisnădie (ora 18.00, TVR 1/TVR HD).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.