ACS Fotbal Feminin Baia Mare avea azi, 5 mai, de la ora 17, etapă acasă cu CSȘ Târgoviște. Însă penultima clasată din Play-Outul Ligii 1 la fotbal feminin a înștiințat Federația Română de Fotbal, printr-o adresă, că nu se va prezenta la întâlnirea de pe Stadionul ”Viorel Mateianu”. Probabil din rațiuni financiare sau din cauza șanselor scăzute de a rămâne în primul eșalon. În consecință, ”domnițele râului” vor câștiga meciul din runda 7 la ”masa” verde cu 3-0 și vor acumula 21 de puncte.
Băimărencele au stabilit următorul meci din Liga 1 feminină la fotbal în 15 mai, la Ladies Târgu Mureș, confruntare din cadrul rundei 8 de Play-Out.































