Reprezentanţii Partidei Romilor Pro Europa Maramureş, porniţi în campania naţională „Îmi asum identitatea”, au fost prezenţi în data de 2 iunie în localitatea Coltău.
Aici au desfăşurat acţiunea „Mă mândresc cu etnia mea” prin care au informat comunitatea romă despre importanţa asumării identităţii la recensământ.
La eveniment au participat peste 400 de persoane printre care 300 de copii. În cadrul evenimentului, un grup de copii a prezentat o piesă de teatru romano. De asemenea, cei mici au fost implicaţi într-un concurs de desen şi au prezentat dansuri tradiţionale. Campania „Îmi asum identitatea” va continua în alte 13 localităţi.




























