Sub genericul „O seară cu menestreli la muzeu”, Asociația Azuria organizează azi, 7 iulie, de la ora 20, în curtea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare, un concert cameral al formației Duo Melos, cu Titus Flueraș, la vioară, și Constantin Andrei, la chitară.
Accesul la recital este gratuit, dar se realizează pe bază de listă de participare, disponibile fiind 100 de locuri.
Dacă doriți să participați la acest eveniment va trebui să trimiteți un email la azuriamusic@yahoo.com cu numele și numărul de persoane participante sau să apelați tel. 0748922681.


























