Evoluție impecabilă și preluarea poziției secunde

0
90

• CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare 22-24 (10-17) •

Trei puncte esențiale a obținut CS Minaur Baia Mare în deplasarea de la CSM Focșani, fief de unde nu iese oricine învingător. Vicecampioana a câștigat derbiul pentru podium din etapa 11 a Ligii Zimbrilor, 22-24 (10-17), și a urcat pe poziția pe care stagiunea trecută i-a adus medalia de argint.
CSM Focșani a început mai bine derbiul din Sala “Vrancea” și a perforat poarta oaspeților de două ori. Minaur a reacționat imediat și a înscris de cinci ori la rând – 2-5 (9). Din acest moment pe teren a existat o singură echipă, cea băimăreană, cu toate că gazdele au exercitat o presiune constantă asupra arbitrilor. Vicecampioana a fost echipa care a dictat ritmul, s-a desprins când și la cât a vrut după o evoluție exemplară pe ambele faze, focșănenii dovedindu-se mai mult doar un bun partener de întrecere. Șapte goluri avans a deținut Minaur la pauză – 10-17, diferență datorată unei evoluții impecabile a portarului Terekhov pe tot parcursul jocului, ucraineanul fiind celui căruia i se datorează cele trei puncte. Băimărenii și-au consolidat în partea a doua, aproape în permanență, o distanță care să nu-i amenințe victoria, consolidată în final la două lungimi, 22-24, și implicit preluarea poziției secunde în Liga Zimbrilor, vicecampioana profitând de eșecul constănțenilor pe terenul campioanei.
Minaur joacă în etapa viitoare un nou derbi, pe teren propriu, împotriva rivalei Steaua. Duminică, 20 noiembrie, de la ora 17, în direct la Pro Arena.

• Sala sporturilor “Vrancea” din Focșani. Spectatori, aproximativ 2.000. • Arbitri: Claudiu Gorina și Florin Melencu (Craiova). Observator FRH: Valentin Călina (Pitești). • Aruncări de la 7 m: 4-5 (transformate: 2-3; au ratat: Marjanac 2, respectiv Kozakevych, Vujovic, Kotrc). Minute de eliminare: 8-14 (în min. 60, Miroiu și Kotrc au primit cartonaș roșu).
• CSM Focșani: Marocico (13 intervenții, a apărat și 2 de 7 m), Cloșcă, C. Rusu – Miroiu 5, Makrișin 4, Rață 3, Crnoglavac 3, Marijanac 3 (2 din 7 m), Hrimiuc 2, Roșu 1, Krstevski 1, Ragea, Kritikos, Popovici, Mocanu, Nuțu. Antrenor: Dalibor Cutura.
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov (20 intervenții, a apărat și un 7 m), Buzogany (2 intervenții, a apărat și un 7 m) – Căbuț 7 (1 din 7 m), Vujovic 4, Kotrc 3, Kozakevych 3, Nagy 2, Mănescu 2 (1 din 7 m), Mollino da Silva 2, Bera 1, Ratkovic, Fotache, Vujic, Massuca Teca, Buguleț, E. Pop. Antrenor: Alexandru Sabou.
Rezultate etapa 11: Steaua București – CSM Oradea 44-36; AHC Potaissa Turda – CSU Suceava 34-32; Dinamo București – CSM Constanța 33-29; CSM Odorheiu Secuiesc – CSM București 23-30; CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare 22-24; ACS HC Buzău – CSM Bacău 24-26; SCM Politehnica Timișoara – CSM Vaslui (s-a jucat ieri).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.