Un drum se deschide, altul se închide!

1
906

Una caldă, una rece în Băiuț

Cu o precizie sau o neașteptată potrivire, zona Strâmbu Băiuț a avut două evenimente “rutiere” contradictorii. Pe de-o parte, s-a dat în folosință un drum forestier de 4,2 kilometri, la Șibila 1 și 2, care de fapt sunt două drumuri. Pe 15 noiembrie a avut loc recepția tehnică, apoi, mai ieri, recepția finală, cu reprezentanți ai Direcției Silvice și cu cei trei primari din zonă. Care e ideea?

“Drumul nou făcut deservește 43 de parcele silvice, de 442 hectare în total. Până în 2026, pe acest drum se vor transporta 5.000 metri cubi de lemn și încă 2.500 mc de rărituri, de asemenea va asigura transportul pentru viitoare împăduriri pe 15 hectare de teren. Mai mult, drumul Șibila face legătura între două comune, este cel care leagă Strâmbu Băiuț de comuna Cupșeni, prin satul Ungureni, drumul fores­tier dă într-unul agricol. Este de fapt a doua legătură de gen, pentru că mai este una dintre Băiuț și Lăpuș, în zona “gării” spre satul Ungureni” – ne spune Ioan Chira, șeful ocolului silvic Strâmbu, la faţa locului.
În același timp însă, a fost declarat oficial închis, pe timp de iarnă, drumul județean dintre Băiuț și Cavnic. Chiar dacă în acest moment se poate trece pe asfalt curat, până în vârf, cu excepția coborârii spre Cavnic (unde este un strat de gheață ce merită luat în serios), drumul e oficial închis pentru că situația se poate schimba în orice moment, acolo e polul zăpezii în Maramureș. Sigur, din păcate, de închiderea drumului profită activitatea de exploatare, sunt urme deja de lemne trase pe drum sau pe lângă, semn că la iarnă drumul va fi închis doar parțial, pentru circulația publică.

1 COMENTARIU

  1. Se fac drumuri doar acolo unde mai sunt păduri de exploatat, ceea ce nu mi se pare cinstit. Cum nici folosirea drumurilor asfaltate din zone rurale pentru a distruge pădurile și a transporta tone de lemn, peste standardele admise iarăși nu mi se pare corectă. Dar aceasta e România se autodevoră pe sine, își distruge terenurile, pădurile câte le mai are. Dacă te duci prin locuri unde a fost exploatată pădurea vezi dezastrul lăsat în urmă. Plantații?! Nu se văd,doar povești.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.