Zi importantă pentru reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi pentru membrii simpatizanţi ai formaţiunii. Duminică, 24 aprilie, au fost depuse candidaturile pentru funcţiile cheie în administraţia judeţului, respectiv a municipiului Baia Mare.
Preşedintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş, s-a înscris oficial în competiţia pentru câştigarea Primăriei Baia Mare.
„Astăzi mi-am depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare. Este o zi extrem de importantă pentru liberali, este o zi extrem de importantă pentru Baia Mare. Suntem o echipă puternică, suntem pregătiţi să preluăm Primăria Baia Mare. Vom face o campanie civilizată. Sunt principiile morale la care am achiesat ca şi liberali, ca şi oameni serioşi în comunitatea noastră”, a declarat avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
Preşedintele PNL Baia Mare s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte rezultatele alegerilor locale din 5 iunie, meţionând faptul că formaţiunea pe care o reprezintă este pregătită să reprezinte interesele băimărenilor atât în municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în celelalte localităţi din Maramureş.
“Vom prelua Primăria Baia Mare şi vom administra oraşul după trei principii: legalitate, transparenţă şi moralitate. Noi suntem obligaţi să facem din nou din Baia Mare un oraş puternic”, a punctat avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş. (Andreea FĂT)