16 elevi din clasa a X-a, calificarea Tehnician în activități economice, de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” (CENT) din Baia Mare, au efectuat, în perioada 13-31 martie, un stagiu de formare profesională în Lisabona, Portugalia, în cadrul unui proiect Erasmus+ de formare profesională VET.
Promotorul proiectului este Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare (director, prof. Crina Georgeta Buda), iar organizația parteneră este Casa da Educação – Sapere Aude: Educação e Formação, Lisabona (președinte Rosario Moreno).
Astfel, elevii CENT, atent selecționați prin probe scrise și practice de specialitate, precum și prin probe lingvistice, au efectuat 90 de ore de formare profesională la Modelo Continente Hipermercados Lisabona.
„Practica de specialitate în cadrul unei companii specializate în activități comerciale – Modelo Continente Hipermercados, cu 90 de ore de învățare, evaluarea competențelor dobândite și validarea acestora prin documentul Europass Mobility înseamnă, în fapt, pentru elevii participanți, atingerea unor obiective concrete: dezvoltarea unor noi competențe specializate în domeniul economic/ comerț, relevante și transferabile, adaptate mediului de afaceri din Uniunea Europeană, conștientizarea apartenenței la același sistem de valori educaționale, necesare pe piața muncii europene, dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză, prin comunicarea zilnică la locul de practică, dar și dezvoltarea personală, prin dobândirea de noi competențe antreprenoriale, sociale, culturale și civice”, precizează prof. Crina Georgeta Buda, director CENT, coordonatorul proiectului.
Dincolo de activitățile de formare profesională, grupul a avut șansa de a explora marile atracții culturale ale Lisabonei la nivel istoric și artistic, prin tururi ghidate.
Programul cultural la care au participat elevii, în scopul cunoașterii istoriei și tradițiilor portugheze, a inclus și alte obiective turistice situate în proximitatea Lisabonei.
CENT Baia Mare este o instituție de învățământ acreditată VET Erasmus+ în domeniul formării profesionale.





























Proiectele erasmus sunt foarte tari deoarece dau sansa unor copii sa viziteze si sa vada locuri speciale si mentalitati diferite ale oameniilor de acolo. De asemenea, elevul nu plateste nimic, doar trebuie sa invete ceea ce e un plus.