Cavnicul primeşte bani frumoşi pentru infrastructura de apă-canal

0
136

Primăria Cavnic a obţinut aproape 25 de milioane lei, finanţare nerambursabilă, pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de utilităţi publice. După finalizarea lucrărilor, străzile din zonele respective vor fi asfaltate.
„A fost mai greu, dar s-a terminat cu bine demersul pe care l-am urmat în ultima perioadă. Am semnat un nou contract de finanțare între Orașul Cavnic și Ministerul Dezvoltării prin care am câștigat suma de 24.895.036 lei pentru realizarea obiectivului de investiții «Extindere rețea de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare menajeră în orașul Cavnic». Prin această nouă investiție pe care o vom realiza în perioada următoare vom asigura tuturor locuitorilor orașului condiții civilizate, moderne și până la urmă, normale. După implementarea acestui proiect vom pu­tea reface toate podurile şi podețele, vom asfalta toate străzile şi vom conecta orașul la rețeaua de canalizare existentă. Deși mulți nu au înțeles de ce nu s-au asfaltat străzile din zona de sus a orașului sau de ce nu s-au reparat podurile şi podețele până în prezent, sper că vor înțelege acum. În ultima perioadă de timp am fost mai puțin vizibil, deoarece nu a fost o muncă ușoară, dar acum avem al patrulea contract de finanțare semnat. Aceste contracte de finanțare vor moderniza orașul după implementarea lor – vom avea școli moderne şi dotate, spital modern şi dotat, pod nou peste râul Cavnic, apă, canal şi asfalt până la ultima casă”, a spus Vladimir Petruţ, primarul din Cavnic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.