Ciprian Coc este un poet, prozator, memorialist și un atent și bun cunoscător al rânduielilor arhaice din Maramureș. A scris și o carte despre păstoritul din Botiza, o cercetare trăită și bine elaborată cu uneltele științifice. L-am descoperit ca poet, fiind alături de el la prezentarea unei cărți în curtea părintească din Strâmbu Băiuț. Volumul de proză “Sub Văratec” a fost apreciat de juriul care a acordat premiile la Cărțile anului, manifestare organizată de revista de cultură “Nord Literar.” La ediția din această toamnă a Serilor de Poezie “Nichita Stănescu” de la Desești, scriitorul Ciprian Coc mi-a dăruit antologia “Păstoritul carpatic – Tradiție și continuitate” (Editura Etnologică, București, 2022, coordonatori Lucian David și Ionuț Semuc), în care autorul nostru este prezent cu un articol despre ritualul sărbătorii Ruptu sterpelor.
Antologia are o prefață semnată de academician Sabina Ispas, o bună cunoscătoare a fenomenului, inclusiv a celui maramureșean. Antologia mi se pare semnificativă și prin faptul că reunește cercetători din generația mai tânără, care s-au aplecat asupra păstoritului din diferite zone ale țării. Sunt 22 la număr. Academician Sabina Ispas apreciază că “păstoritul a ocupat, totdeauna, un loc bine marcat în preocupările și în expresiile culturale generate de acesta, în cadrul comunității românești.” Cu toate acestea, România nu este înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al umanității pe această temă, se spune în prefață. De aceea, această antologie era absolut necesară. Contribuția Maramureșului este de bun augur.
Articolul lui Ciprian Coc se intitulează “Creștinismul cosmic la sărbătoarea pastorală Ruptu sterpelor.” După ce face o descriere a peisajului în care se petrece sărbătoarea, desprinde semnificațiile ei. Ziua în care se petrece evenimentul pastoral devine parte a unui ciclu, anunță primăvara, deci reprezintă reînvierea, renașterea stânei. Cu detalii sunt analizate simbolurile unor rânduieli, obiceiuri care au traversat timpul pentru a întreține acest fabulos ritual devenit cosmic, după cum explică autorul. De la mana laptelui, la crucea ridicată în mijlocul târlei, de la înstruțarea strungilor de fetele tinere, la bota crestată la un capăt, cu care se amestecă în căldare urda. „Crucea adună laolaltă cerul, pământul și subpământul, care sunt unite prin osia lumii, trasată printr-un Centru absolut și reprezentată la sărbătoarea pastorală de această coloană înfrunzită la partea superioară, împodobită cu flori ce îmbracă colacul, semănând cu o cunună, cu o aureolă, precum o coroană de flori în locul celei de spini pe capul Celui care mântuiește lumea”, apreciază Ciprian Coc.
Sarea este un element al purificării, iar securea împlântată în pământ, sau într-un butuc, este un obicei care vine din vremuri precreștine. Securea apără stâna de duhurile rele. Este relatată și prezența preotului la stână, care face sfeștania, astfel întreaga stână se prefigurează într-o biserică. Apoi este descris obiceiul mulgașilor, care se spală pe mâini cu apa din găleți, după care, în văzul tuturor, varsă conținutul, pentru a dovedi că nu a rămas nimic în ele. Un frumos berbec este lăsat să se plimbe prin fața strungilor. Este amintită și prezența copiilor care se joacă în jurul târlei. Și alte amănunte însoțite de lămuriri simbolice întregesc cosmosul pastoral cercetat de autorul nostru.
Apreciez cercetarea și ca unul care am petrecut ani buni în această atmosferă. Reușita acestui articol se datorează faptului, cred eu, că lui Ciprian Coc i-au surâs, ca niște zâne bune, rânduielile arhaice ale păstoritului de pe aceste locuri. Apoi, m-am bucurat că se mai află printre noi cercetători ai fenomenului. Ciprian Coc face o legătură benefică cu intelectualii care au zidit în studii temeinice obiceiul păstoritului în Maramureș. Cartea este, fără îndoială, o frescă a vremii în care păstoritul a fost mijloc de trai care a țesut în jurul lui un univers cultural deosebit. Așa că trebuie să privim cu respect spre celebra baladă și să nu umilim spațiul mioritic.
Mulțumesc, Ciprian Coc, că mi-ai adus aminte de oile noastre și de stânile din Valea Mătrăgunii!
