Jucătorul de oină Bogdan Lupșe (Frontiera Tomis Constanța) a fost desemnat cel mai bun sportiv senior în cadrul forumului organizat de World Ethnosport Confederation în Antalya (Turcia) – informează Federația Română de Oină.
“În cadrul întâlnirii din Antalya, sportul nostru național a strălucit prin Bogdan Lupșe. Jucătorul Frontierei Tomis Constanța a câștigat titlul la categoria de cel mai bun senior” – se arată în comunicatul FRO.
Originar din Maramureș, din satul Coruia, unde a și deprins tainele oinei, Bogdan Lupșe a declarat că premiul reprezintă o recunoaștere internațională a valorii oinei.
“Sunt extrem de fericit. Este rezultatul activității depuse de către toți cei implicați în sportul nostru național. În același timp, este o recunoaștere a valorii acestui sport, care a fost integrat perfect în familia sporturilor tradiționale existente la nivel mondial”, a spus Bogdan Lupșe.
Ediția a șasea a forumului World Ethnosport Confederation s-a desfășurat în perioada 16-18 februarie în Antalya (Turcia), iar România a fost reprezentată de Federația Română de Oină prin președintele Nicolae Dobre și Bogdan Lupșe.
Pe parcursul întâlnirii cei peste 100 de participanți din peste 60 de țări din întreaga lume au discutat despre situația sporturilor tradiționale din fiecare țară și au făcut propuneri de organizare a unor activități comune în viitor sub umbrela WEC.
































