Asistaţii din centrul din Sighetu Marmaţiei unde a căzut tavanul, mutaţi în 4 case de tip familial, noi

0
294

În câteva săptămâni, în Sighetu Marmaţiei vor fi date în folosinţă cele 4 case de tip familial destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi aflate în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. (DGASPC).
Şeful administraţiei maramureşene, Ionel Bogdan, s-a deplasat la faţa locului pentru a ve­dea care este stadiul lucrărilor realizate printr-un proiect al Ministerului Muncii. Investiţia a beneficiat de o contribuţie financiară de peste 50% din bugetul Consiliului Judeţean.
Odată cu finalizarea celor 4 case de tip familial din Sighetu Marmaţiei se încheie procesul de restructurare a centrului de recuperare și reabilitare a persoanelor cu dizabilități, acolo unde în urmă cu şase ani s-a prăbuşit tavanul peste asistaţi. În cele 4 locuinţe protejate vor fi găzduiţi 40 de beneficiari de la fostul centru de recuperare din Sighetu Marmaţiei, acolo unde s-a înregistrat acel incident nefericit. Alţi beneficiari din acest centru sunt într-o unitate socială din acelaşi municipiu, iar o parte dintre asistaţi au ajuns în Groşi.
„Sunt case de tip familial pentru persoane cu dizabilităţi, adulte care sunt în sistemul DGASPC Maramureş. Încă de la începutul mandatului mi-am propus să facem ceva pentru aceşti oameni, pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru, nu au avut norocul să aibă părinţi sau nu au avut părinţi care să le asigure minima îngrijire. La Sighetu Marmaţiei căzuse la un moment dat tavanul în centrul de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan.
Şeful administraţiei maramureşene a mai adăugat că în acest mandat s-au realizat investiţii de peste 38 milioane lei, în 12 case de tip familial, dintre care 4 la Groşi, 4 la Sighetu Marmaţiei şi 4 la Mireşu Mare. În privinţa caselor de tip familial din Mireşu Mare, acestea ar urma să fie date în folosinţă undeva prin iunie-iulie 2024. În cazul în care lucrările nu vor fi finalizate la timp, constructorii riscă penalităţi, a mai spus conducerea Consiliului Judeţean Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.