La Vişeu de Sus, conferința “Importanța inteligenţei emoționale în lumea de astăzi”

0
279

Cea de-a doua ediție a conferinței ,,Importanța inteligenței emoţionale în lumea de azi” s-a bucurat, ca și prima ediție, de un real succes. Fiindcă a fost gândită la detaliu de Angela Kolozsvari, care a avut alături Inspectoratul Şcolar Maramureș, Primăria Vișeu de Sus, Clubul Rotary, Protopopiatul ortodox Vișeu, liceele din Vișeu de Sus și Borșa, Casa de Cultură Vișeu de Sus și propriul său cabinet de psihologie.
Împreună, au creat ambianța unui eveniment mult așteptat, prin tematica propusă și prin invitații care au onorat evenimentul: Niculina Gheorghiță, psiholog clinician, terapeut și supervizor relațional IMAGO; Zoltan Vereș, expert în dezvoltarea inteligenței emoționale; Ela Balaj, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ; Ștefana Boga, psiholog clinician; drd. Alfred Felner, jurnalist, protopopul Mihai Chira.
În preambulul conferinței, timp de trei zile, a fost organizată o tabără de creație, în parteneriat cu Asociația artiștilor plastici „Alexandru Șainelic”. Artiști plastici și copii iubitori de artă au lucrat împreună, iar lucrările au fost donate, banii strânși prin vânzarea lor vor fi folosiți în acțiuni caritabile.
Participanții, mulți la nu­măr, au beneficiat de informaţii, tehnici, metode de gestionare a emoţiilor, de importanţa inteligenţei emoţionale pe toate palierele. A fost mai întâi atelierul de lucru destinat adulților – ,,Anxi, prietena mea – Anxietatea ca un dar”, care i-a avut moderatori pe psihologii Angela Kolozsvari și Ela Balaj. Tot mai multă lume se plânge de starea de neliniște, de intensitatea emoțiilor, de creșterea nervozității. Cauza? De cele mai multe ori, anxietatea apare ca răspuns la momente stresante, și sunt destule, sau al unei stări prelungite de tensiune. Dar am deprins și obiceiul de a vedea lucrurile în negru, anticipându-le.
În debutul conferinței, Angela Kolozs­vari a vorbit despre importanța inteligenței emoționale în lumea de azi. Există o multitudine de definiții ale inteligenței emoționale. Dar oricum am întoarce-o, tot la abilitatea de a comunica ajungem. Este, dacă vreți, cheia pentru înțelegerea modului în care ne conectăm cu noi și cu ceilalți. Inteligența emoțională este despre a fi, a experimenta, a medita și reflecta mai profund la sensurile vieții.
Empatia în rândul tinerilor: de ce este important să-i ajutăm să o cultive de mici? a fost tema abordată de psih. Ștefana Boga. “Pune-te în locul celuilalt”, ar pu­tea fi definiția bună pentru empatie. Care, alături de EQ, ne ajută să dezvoltăm relații bune cu cei din jur. Trăim într-o lume a schimbărilor, volatilă și hiperactivă, care pierde din empatie și comunicare, ca să nu mai vorbim de conectivitate. Privirea spre tineri se îndreaptă, de la ei așteptăm schimbarea, în bine, evident! Este important să fim deschiși la comunicare, să învățăm să ascultăm, să ne educăm răbdarea, să înțelegem mai bine nevoile și emoțiile celorlalți și să le oferim sprijinul de care au nevoie.
,,Mai mult decât… doar știri – Efectele ascunse ale mass-media” a fost tema susținută de drd. Alfred Fellner, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca. Din păcate, mass-media a devenit subiectul și obiectul discuțiilor ce țin de degradarea profesională, de diluarea importanței sale din perspectiva procesului de informare corectă a publicului larg. Informațiile false, pseudojurnalismul, comunicarea neprofesionistă, limbajul neadecvat, adaptarea mesajelor și informațiilor spre un spectru cât mai larg de persoane au condus la o schimbare, nu benefică, pentru mass-media. Au apărut canale alternative și paralele de informare, iar social media a devenit un „membru al familiei” care monopolizează aproape comunicarea cu lumea externă şi de cele mai multe ori înlocuieşte celelalte mijloace de informare.
Protopopul Mihai Chira a vorbit despre înțelepciune. Scripturile descriu două tipuri de înţelepciune: înţelepciunea lumii şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Multe exemple despre înțelepciune a dat protopopul Chira, pornind de la pildele lui Solomon. Eu aș concluziona că înțelepciunea este produsul muncii de-o viață pentru a o deprinde.
Zoltan Vereș, expert în dezvoltarea inteligenței emoționale, a captat auditoriul cu tema ,,Ecuația comunicării – cum construiești relații prin stările pe care le ai? Fiecare percepe și trăiește viața după cum se cunoaște mai bine. Unii o iau așa cum este, alții atât o dramatizează până totul devine traumă. Avem și complexe de inferioritate, dar și de superioritate, suntem și aroganți, ne credem prea buni, sau nu dăm doi bani pe noi, ne credem empatici, deși nu prea suntem, supraevaluăm sau diminuăm realitatea, încât fa­cem din viață o dramă plină de traume. Ne sabotăm singuri și ne victimizăm, dăm vina pe alții pentru ceea ce ni se întâmplă… Zoltan a vorbit și despre ce să facem să ne fie mai bine, să depășim situațiile care nu ne plac și să construim relațiile care ne fac viața liniștită pe cât se poate.
,,Fericiți până la adânci bătrâneți, nu e o poveste, e o alegere *Mituri despre relații. Relații conștiente”, o secvență din cartea scrisă de psihologul Ela Balaj. De fapt, relațiile sunt principala cauză a dezechilibrelor de tot felul, de la cele sociale, politice, economice, până la cele de cuplu. Iar relațiile de cuplu nu au fost nicicând mai încercate ca în aceste vremuri. De ce s-a ajuns aici? De ce mai mult de jumătate din relațiile de cuplu sfârșesc cu un divorț? De ce reușim atât de greu să le menținem funcționale? Sunt întrebări la care fiecare poate răspunde. Mereu discutăm despre efecte, atunci când efectele se văd. Cauzele nu le ve­dem și nici măcar nu suntem interesați să le vedem. Toți ne schimbăm însă nu toți evoluăm.
A venit rândul Niculinei Gheorghiță, un nume binecunoscut în terapia IMAGO. Așteptată de multă vreme la Vișeu de Sus, Niculina Gheor­ghiță știe să capteze auditoriul. ,,Comunicarea prin cone­c­tare” a fost tema aleasă. Comunicarea bazată pe conectare nu este doar despre cuvinte. Este despre crearea unei legături reale cu cei din jurul nostru. Este despre ascultare cu empatie, înțelegere profundă și, mai presus de toate, despre punerea în prim-plan a celor din fața ta. Când te concentrezi pe propria persoană în timpul unei conversații, cauți să obții atenție, iar asta poate crea distanță între tine și interlocutorul tău. Atunci când te concentrezi pe mesajul pe care vrei să îl transmiți, oferi informații, dar lipsesc adesea elementele umane și personale care fac o comunicare autentică și conexiune reală.
Au fost multe informații spuse în cadrul conferinței și multe lecții de învățat și aplicat. A fost timp bun petrecut pentru a reflecta asupra importanţei inteligenţei emoţionale, gestionării emoţiilor, conectarea cu subconștientul nostru, metode prin intermediul cărora putem crea conexiuni și relații cu cei de lângă noi.
Angela Kolozsvari şi ceilalţi organizatori şi parteneri pot să fie mulţumiţi. A fost un produs final demn de apreciat. Lumea are nevoie de asemenea activităţi. Așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.