Suferința bolnavilor din spitalele băimărene a fost alinată prin prezența preoților care au adus cu ei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecător de boli incurabile, și un fragment din lemnul Sfintei Cruci au fost aduse în Municipiul Baia Mare.
Cinstitele odoare au fost purtate de preoții Andrei Emil Pop, inspector eparhial și Andrei Marius Pop, inspector în cadrul sectorului social – filantropic al Episcopiei, însoțiți de preoții slujitori Ovidiu Bontoș și Bogdan Bancoș, în secțiile ATI, Pediatrie și Oncologie de la Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie și Spitalul de Pneumoftiziologie.
Prezența Sfintelor Moaște și a Sfintei Cruci în aceste spații ale bolii și ale durerii arată grija permanentă a Bisericii și față de acești credincioși, dar mai cu seamă în „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.































