Lucrurile rămân departe de a fi clarificate la Academica Recea. Consilierii locali ai acestei comune încă nu au căzut de acord dacă echipa maramureșeană, promovată la finalul sezonului în Liga 3, va evolua din stagiunea următoare la acest nivel.
Consilierii locali s-au întâlnit miercuri pentru o nouă rundă de discuții cu privire la înscrierea campionatului în Liga 3, însă aceștia nu au ajuns la niciun consens. La finalul îndelungilor discuții, consilierii au trecut la vot, însă tabela a indicat egalitate – 7-7, astfel că deocamdată suspansul se prelungește. Din câte am înțeles, cei care se opun participării echipei din Recea în Liga 3 sunt consilierii de la PNL. O nouă rundă de negocieri este prevăzută pentru azi, zi în care probabil se va lua o decizie finală.
Ar fi chiar păcat ca Academica Recea să renunțe pentru a doua oară la locul din Liga 3, după ce în urmă cu două sezoane au procedat la fel. Dacă atunci susținerea financiară ar fi venit doar din partea autorităților locale, acum se vorbește și de implicarea unui sponsor puternic, dispus să investească o sumă consistentă pentru ca Academica Recea să nu aibă niciun fel de emoție din această perspectivă.






























