Am bântuit, recent, pe paginile unor pasionați de istorie, de diferite nații și am aflat lucruri foarte interesante, chiar de aici, de la noi, de acasă. Așa o fi, doar știm, depinde cine scrie Istorie, nu? Exemplificăm cu câteva, ca să prindeți ideea periplului nostru în căutare de statui și monumente altfel, la noi în Maramureș, dar și în județele vecine: Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava și da, Zakarpatia din Ucraina.
Prima observație, oarecum ironică: noi avem monument al Cuiului, al Scaunului, al Săpunului…toate în Sighetu Marmației. În Sălaj, la Ileanda, este un obelisc dedicat Foametei din 1814, iar în centrul Clujului, unul din cele mai vechi monumente ale zonei, este un monument al Ciumei, superb, datat 1744, atribuit sculptorului austriac Anton Schuchbacher, în stil baroc. Altă surpriză: în parcul băimărean se află o piatră cu găuri de foraj demonstrativ, este momentul istoric 1912 când firma Flottman aduce primul perforator pneumatic de aici și face o demonstrație, piatra a rămas martoră a schimbării vremurilor, de la daltă și ciocan la perforator…
Și-atunci, curiozitatea noastră a devenit una regională: câte lucruri am trecut cu vederea, la noi și la vecini, atenți doar la marile statui și monumente? Nu ascundem faptul că atunci când am consultat liste ale monumentelor istorice, am găsit surprize printre „munți” de biserici, case vechi și case memoriale. De exemplu: județul Satu Mare are, dincolo de case, biserici, case sau castele de grofi, un câmp de tumuli la Hodod. O statuie a Lupoaicei cu pui Lupa capitolina, în orașul reședință de municipiu, la fel, a conservat fostele băi comunale, odinioară un loc foarte important al urbei. Județul Sălaj are printre monumente o suită lungă de turnuri și castre romane, drumuri romane, culminând cu Porolissum. Discutabilă rămâne „cetatea lui Pintea – Aranyos” de la Cheud… dar mai știi? Și revenind la Porolissum, la Moigrad există inclusiv un complex de cult al lui Jupiter, probabil „cea mai veche biserică” din Ardeal. Dar la Zalău e conservat ca muzeu și fostul Cazinou al Asociației Meșteșugarilor, evident nu cu aceeași destinație, așa cum și la Vișeu de Sus, la noi, fostul cazinou al familiei Pop Șimon e azi primărie. 
Familia nobilă Wesseleny are nu numai castel conservat, ci și manej, grajd, șură. Și ne amintim de corpurile de spital militar de la Vișeu, Borșa, Sighet, dărâmate sau lăsate în paragină, după ce au fost cantine muncitorești sau secții spitalicești. La fel, tot la noi, o seamă de cimitire militare multinaționale ce nu apar în listele de monumente istorice pentru că „istoriei nu i-a plăcut” că acolo nu erau români cât militari germani, austrieci, maghiari, italieni, polonezi etc, la fel ruși, din războaiele mondiale ce au trecut pe la noi, ca zonă de graniță de imperiu și de țară. Și ce mai are Sălajul, care oricum ne-a impresionat deja? Monumentul Cepei de la Pericei, ceapa care vine anual în vizită la Târg la Asuaj, dar și bustul lui Arsenie Boca de la Zalău.
Ne învecinăm pe o suprafață mică cu Clujul, dar tot vecini suntem. Ce au ei, dincolo de grupurile statuare superbe ale lui Matei Corvin din centru, ale lui Horea Cloșca și Crișan? Acel monument al Rezistenței Anticomuniste unde apare Maramureșul, amintitul monument al Ciumei – un obelisc superb, monumentul Stâlpilor Împușcați din centru, în amintirea celor căzuți în 1989, statuia lui Baba Novac, palatul Teleki. Apropo, urme de Teleki, Degenfeld și ale altor grofi se regăsesc în toate județele din jur, nu doar la noi. Drept dovadă stă palatul Rackozy – Schonbrun din Zakarpatia, de la Muncacevo. Și da, continuăm lista la nord de Maramureș, cu Zakarpatia. Unde da, e război, dar la o adică, drept atracție turistică, am cam avea de învățat. Castelul Palanek, monumentul hornarului, monumentul aprinzătorului de lampadare din Ujgorod, statui în miniatură, inclusiv a „bravului soldat Svejk”, statui ale unor Taras Sevcenko și Petőfi Sandor, precum și Centrul geografic al Europei, la abia câțiva kilometri de România, mai precis de satul Valea Vișeului de pe graniță.
Județul Bistrița-Năsăud are și el atracții interesante, altele decât case memoriale și biserici. Are necropolă celtică la Comlod, burgus roman la Domnești, tot acolo mină romană de sare, castru roman cu therme la Ilișua, cetatea medievală Bistrița de secol 15, precum și acel pod grăniceresc din Coșbuc. Vecinii lor Suceava au la fel, alte atracții, din altă zonă folclorică, cu alt specific. Cetatea de Scaun Suceava, exploatarea neolitică a sării de la Cacica, piuă de sumane, fabrica de spirt Rădăuți, zvonițe-un fel de clopotnițe monumentale, cu coloane, de inspirație rusă. Se adaugă statuia grănicerilor de la Fălticeni, superba statuie „Moldova” de la Rotopănești șamd.
Cu ce rămâne să ne împăunăm noi, maramureșenii? Cu monumente ale Cuiului, Scaunului, Săpunului, ale Eroului sovietic, cu doi stâlpi ai Tătarilor, de care alții n-au. Cu un cimitir din ce în ce mai puțin vesel, de când se comandă ce se scrie acolo și se cenzurează. Cu un monument de fotbalist la Câmpulung la Tisa, deocamdată retras de pe soclu, la vestiare. Cu statui ale Sfântului Ioan de Nepomuk, aici în zone miniere și de ocne de sare. Cu troițe și plăci de amintire a partizanilor din munți, de la Blidaru din Codru la cei de la Dragomirești, la fugarul din Colibi de deasupra Săpânței. Cu capele atașate unor cimitire de soldați germani ce la acel moment apărau indirect glia noastră, inclusiv un impresionant mausoleu între Moisei și Borșa, cam uitat. Cu pietre memoriale în munți, ale unor montaniarzi omorâți de avalanșe, la Borșa, Creasta Cocoșului, Șugău. Cu un mausoleu destul de kitschos dedicat lui Pintea-Piersic sus la Săcel. Merita probabil ceva de gen și Cămara, unde am fugărit armata ucraineană ce voia să își extindă teritoriile la final de prim război mondial. Un monument merita poate și Republica Independentă Valea Porcului, zău așa, e o raritate națională. Poate mineritul merita mai mult, dar dacă nu reușim să-l comemorăm pe singurul român proprietar mare de mine de aur, Pocol, de ce am avea galerii de vizitat, ori muzeu al mineritului? La fel, poate Vodă Dragoș merita mai mult decât un singur bust modest, dat fiind dinastia de Drăgoșești influentă ce i-a urmat. Nici păstoritul nu e reprezentat bine, deși a fost ocupație majoră, la fel ca butinăritul, care are cât de cât Valea Vaserului. În vecini, la ucraineni, sunt ferme de bivoli și crescătorii, de vizitat. Avem însă un simpatic monument al eroilor căzuți, unul ca-n fiecare comună, dar cel de la Baba e simpatic, e parcă al soldatului de plumb/plastic. Naiv, dar frumos. Avem cruci celtice la Ariniș. Tumuli la Bicaz. Și lista abia se deschide. Cu ce avem și cu ce am merita să avem. Poate că n-om avea noi cetăți (singura reală, palpabilă e cea de Piatră a Chioarului, uitată), nici castre romane, grupuri statuare fără însemne sovietice (vezi al Eroului din parcul băimărean), dar am putea face un traseu tematic pe urmele lui Pintea de-ai sta pe el o săptămână. Am afla cine a fost Lendvai Marton. Familia de pitici muzicanți Ovitz ori frații Wieser, cei ce au înființat combinatul Phoenix. Sau chiar generalul Leonard Mociulski, erou al Armatei Române mazilit de comuniști și de sovietici (el chiar are un bust, cam trist, în fața Poliției de Frontieră din Sighet, vizavi de un cimitir al eroilor sovietici din cele două războaie mondiale, perfect întreținut…)
