Meci facil pentru CS Minaur Baia Mare în cadrul rundei 9 din Liga Zimbrilor la handbal masculin. Sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 18.00, în sala polivalentă „Lascăr Pană”, echipa noastră va primi vizita ultimei clasate, CSM Sighișoara, echipă care nu are niciun punct la activ.
Minaur vine după o deplasare epuizantă în Danemarca și va încerca să se recupereze cât mai mult posibil până la întâlnirea cu lanterna roșie. Este un meci în care băimărenii trebuie doar să ia punctele, nu e nevoie și de spectacol, fiindcă marți îi așteaptă o nouă confruntare în grupele EHF European League, pe teren propriu, în compania celor de la Slovan, echipă care a învins la Granollers și care păstrează șanse la calificarea în sferturi.
Cât despre adversarul din campionat, trebuie să spunem că CSM Sighișoara are în componență câțiva jucători cu experiență, care au trecut și pe la Minaur, portarul Barna Buzogany sau extrema Alexandru Asoltanei. Chiar și tehnicianul Vlad Caba, care acum are ca obiectiv menținerea în Liga Zimbrilor.
Disputa din etapa 9 va fi oficiată de Marian Babău (București) și Alexandru Roibu (Ploiești), iar observator FRH este Adina Ion din București.
Program etapa 9
Vineri, 21 noiembrie: CSM București – CSM Constanța (ora 17.30).
Sâmbătă, 22 noiembrie: CSU Suceava – AHC Potaissa Turda (ora 17.30); CS Minaur Baia Mare – CSM Sighișoara (ora 18.00).
Duminică, 23 noiembrie: CSM Vaslui – CSM București (ora 18.00); SCM Politehnica Timișoara – HC Buzău (ora 18.00). Universitatea Cluj stă.































