Leitmotivul anului, reforma. Dezastru peste dezastru

0
76

Dacă vă amintiți, am dat un cec în alb Reformei anunțate, de la început. Am înțeles că e nevoie. Că avem/aveam trei Românii, una a bugetarilor, una a celor de la privat, una a pensionarilor din care se desprind cei speciali, poate și una a asistaților. Da, e nevoie, chit că era nevoie de reforma asta de-acum 20 de ani. Sau nu trebuiau generate condițiile celor trei-patru Românii. Acum, doare. În plus, vedem un amatorism fenomenal, dus la rang de virtute.
Exact unde trebuie, reforma se face pe vârfuri, să nu supere membrii de partide. Unde nu, se taie în carne vie. Exemplificăm, cu mostre din noul pachet. Ministrul Muncii zice că va fi cumul de salariu cu pensie de 15% și la profesori și medici, dar..nu e nici ideea lui, nici a PSD. Da? Căutați vinovatul în altă parte, hai sictir. Ciolacu ar vota o moțiune de cenzură împotriva lui Bolojan care se crede „salvatorul omenirii”. Bun. Orban Ludovic, afară după o lună de consilier prezidențial, după ce a vorbit fără el, e jignit. „Mi se pare un fleac ce am zis”. Corpul de Control al MAI verifică cum Prefectura Capitalei are contract de chirie cu RAPPS de 25.000 lei lunar, dar plătește 140.000 lunar… Serios, parcă e o conferință națională a Nesimțirii Generalizate, acolo sus.
Între timp, țineți-vă bine, vineeee Refoooormaaaa! Parlamentul a aprobat impozite mai mari pe proprietăți și pe mașini. Taxe sporite la coletele comandate de pe platforme chinezești. Șoferii rămân fără carnet de nu-și plătesc amenzile. Reforma pensiilor speciale se va aplica începând de…peste 10 sau 20 de ani, încă se negociază. Tacit, s-au oprit toate investițiile guvernamentale din țară, iar oficial, premierul spune că vor primi bani de investiții cei care vor contribui cu 20% din valoare. Adică, nimeni. Cică este proiect să nu se mai dea locuințe de serviciu pensionarilor speciali din MapN, MAI și Justiţie…adică pensionarii primeau locuințe DE SERVICIU!?!? Râdem sau plângem?
Se anunță și reforme reale. Apare posibilitatea angajării unui funcționar cu jumătate de normă. Dispare funcția inventată de inspector guvernamental, cimitir de ex-prefecți și președinți CJ. Scad posturile de la cabinete, de la premier la primar. Cine a știut că era nevoie de câte 3 consilieri la un primar de comună? Vorba unui mucalit…dacă are nevoie de atâția consilieri ar putea fi incompetent? Fără poliție locală, dacă n-o poți întreține din venituri proprii. Cei cu indemnizații de handicap sau venit minim pot fi executați silit pentru taxe și impozite. Primăriile pot angaja recuperatori pentru creanțe fiscale. Scad salariile în primăriile ce nu-și acoperă cheltuielile de funcționare. Bun, acceptăm că e nevoie. Sau nu.
Dar nimeni nu mai vorbește de comasare, regionalizare, acolo unde s-ar face economii reale, palpabile. O primărie la trei comune minuscule. O stație de epurare la trei comune vecine. O rețea de apă comună. Nimeni nu vorbește decât „pe surse” de investiții inutile, fără urmă de finalitate și de logică, de genul școlilor închise de 10 ani, cu fonduri de reabilitare. Bazine de înot sau arene sportive în sate depopulate. Piste de biciclete unde nu vezi un singur biciclist. Dar am lăsat la urmă o anomalie memorabilă. Știți că e o mare opoziție la reformă, fie ea bună sau rea. Una din cele mai serioase, la reforma CFR. Chiar așa, de ce nu mai vorbește nimeni de companiile de Stat cu pierderi și de cele cu datorii imense la Stat? Nu ar fi momentul? Nu de alta, dar zilele trecute, scrie Club Feroviar, trenul de vineri seara de la București la Sighetu Marmației n-a mai ajuns niciodată. Trebuia să facă 13 ore și jumătate, dar cu o întârziere de peste 7 ore, s-a oprit definitiv la Vișeu de Jos. Este Interregio 1641, se poate verifica. S-a constatat că la un traseu de 13+7, de 20 de ore, pot face restul pe jos, de la Vișeu la Sighet, că ajung mai repede. Sau poate prind o căruță. Uite Reforma, nu e Reforma…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.