Petre Dulfu și poveștile sale / Simpozion

0
83

Sub genericul „Petre Dulfu și poveștile sale”, la Compartimentul Împrumut carte pentru copii. Ludotecă din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, marți, 10 martie, de la ora 10, vor fi organizate mai multe activități, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la nașterea scriitorului, pedagogului și traducătorului Petre Dulfu (1856).
Din program: „De la cărți la colecții: Dulfu în filatelie” – lansarea plicului aniversar 170 de ani de la naștere. Invitat Alexandru Leonard Pop – coordonatorul Cercului filatelic al bibliotecii; Lansarea revistei „Fascinația lecturii”, nr. 1/2026, supliment al revistei „Bibliotheca Septentrionalis” pentru cititorii elevi. Revista cuprinde texte scrise de elevi de la unitățile școlare din oraș, având ca temă viața și opera lui Petre Dulfu. Invitați: elevii clasei a VI-a D de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga, coordonați de dir. prof. dr. Codruța Cozma și bibliotecar Titiana Tomoiagă; „Petre Dulfu în creații plastice” – expoziție de desene, ex-librisuri și semne de carte realizate de elevi de la Cercurile: Pictură / Pictură pe sticlă, profesor coordonator Lavinia Maria Balazsi, Pictură / Desen, profesor coordonator Ancuța Veronica Gușat și Creație confecții, profesor coordonator Raluca Anamaria Matei-Gherghel de la Palatul Copiilor Baia Mare, director profesor dr. Ion Iuga; „O poveste cu Păcală spusă altfel” – vizionarea Covorului povestitor „Din Isprăvile lui Păcală” realizat de către bibliotecara Mara Popovici; „Petre Dulfu în interpretarea copiilor – Tândală și târgoveții” – moment dramatic realizat de elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „George Coșbuc”, coordonați de profesor pentru învățământ primar Ramona Tomoiagă; „Petre Dulfu și poveștile sale” – vitrină de carte.

Simpozionul „170 de ani de la nașterea lui Petre Dulfu”

Cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la nașterea scriitorului, pedagogului și traducătorului Petre Dulfu, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează simpozionul „170 de ani de la nașterea lui Petre Dulfu”. Evenimentul se va desfășura marți, 10 martie, de la ora 11, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.