Tot mai multe administrații locale din județ își înștiințează cetățenii cu privire la toaletarea arborilor aflați pe proprietățile private. Obligația cade în sarcina proprietarilor și nu a autorităților.
De asemenea, cei vizați riscă și amenzi usturătoare dacă nu procedează la curățarea vegetației. Primăriile anunță și controale. ”Cetățenii care dețin terenuri sau proprietăți pe raza orașului trebuie să procedeze din timp la toaletarea arborilor, a crengilor și a vegetației aflate pe proprietățile private, în special în zonele unde acestea pot ajunge în apropierea rețelelor electrice aeriene. Potrivit prevederilor legale, în conformitate cu Legea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie respectate condițiile de siguranță pentru exploatarea rețelelor electrice, iar proprietarii terenurilor au obligația de a întreține vegetația de pe proprietățile lor astfel încât aceasta să nu afecteze instalațiile electrice. Atragem atenția că nu este în responsabilitatea primăriei efectuarea lucrărilor de toaletare a arborilor aflați pe proprietăți private. Primăria intervine doar pentru administrarea și întreținerea vegetației aflate pe domeniul public sau privat al orașului”, au spus cei din autoritatea locală Vișeu de Sus.
Un anunț similar a venit și din partea autorităților locale din Giulești. ”Toți proprietarii de gospodării trebuie să își întrețină domeniul public din fața proprietăților, arborii, vegetația și rigolele, deoarece aceasta este o obligație a fiecărui proprietar, dar și o formă de respect față de ceilalți locuitori ai satului. În perioada următoare, acolo unde aceste lucruri nu sunt respectate, vom aplica măsurile prevăzute de lege, inclusiv sancțiuni, pentru că respectul față de comunitate trebuie să fie o regulă pentru toți”, au arătat și cei din Primăria Giulești.





























