E binecunoscut faptul că la acest moment, România nu are o relație de prietenie cu Rusia. Dar… a avut vreodată? Ne interesează Maramureșul și prezența rusă aici. Acum și peste veacuri. Oficial, conform recensământului din 2021, Maramureșul are doar 17 persoane ce s-au declarat ruși/lipoveni, din care majoritatea în Baia Mare și la Sighetu Marmației. Nu facem confuzii… ucraineni avem mii, dar ei nu sunt, conform istoriei, „decât niște ruși cu accent”, cum spune ironic președintele Vladimir Putin despre ei.
Potrivit datelor Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, în România există în prezent 180 de monumente dedicate Armatei Roșii, amplasate în 145 de localități plus 233 de cimitire ale soldaților sovietici. Multe dintre ele au fost ridicate la inițiativa Marelui Stat Major al Armatei Roșii, pe perioada prezenței lor aici, scrie Press One.
Ce urme au lăsat însă ei în Maramureș? Ei, rușii, nu ei- ucrainenii, prezenți ca minoritate activă și repectabilă a zonei. Destul de puține, dar cu impact recent. Ba major. În primul război mondial, Armata țaristă ar fi ocupat Sighetul în toamna anului 1914, mai exact în perioada 3 – 7 octombrie 1914. Șase divizii țariste au venit și au plecat. Fără incidente majore, spre deosebire de următoarea venire, a Armatei Roșii, în 1944. Sighetul a fost ocupat de trupele colonelului Ghiomin. Trupe sovietice veneau fugărind cele germane și maghiare și din munții Maramureșului, pe la Prislop-Borșa. În Sighet au fost 12 comandanți militari ruși, la final rămâne maiorul Emil Zaharcenko. 
Pașnic, doar că în ianuarie 1945 are loc tentativa de referendum prin care Maramureșul să treacă la URSS, „la cererea populației”. După revolta satelor din Maramureșul istoric, prefectul Odoviciuc fuge și vin oficiali români. Alte coloane ale armatei sovietice, care șerpuia spre Ungaria, au trecut pe la Valea Chioarului, în partea de sud a actualului Maramureș, dar și peste Culmea Prelucilor. Acolo unde, din cauza izolării și a drumurilor aproape inexistente atunci, au dezertat mai mulți ostași sovietici. O altă variantă a poveștii „rușilor” de pe Preluci spune că nu erau din Armata Roșie, ci cazaci ce luptau alături de armata germană și au rămas în urmă. Nu vom ști niciodată. 
Cert este că la intersecția dintre Aspra și Codru Butesii există monument al ostașilor ruși căzuți. Un alt monument, acum tacit reciclat în… nimic, se află în parcul din centrul Sighetului, a fost al ostașilor sovietici. Nu mai e. Un interesant înscris de tip patriotic-comunist se află pe monumentul evreilor de lângă sinagogă. În Baia Mare, observa un pensionar fost ofițer, Statuia Eroului Necunoscut din Parcul băimărean e plin de însemne ale Armatei Roșii, e mai degrabă o plecăciune făcută de regimul comunist „eliberării” (vezi foto). Cât despre cimitire, există unul bine îngrijit al eroilor ruși din primul și al doilea război Mondial, la Sighet, vizavi de unitatea de Poliție de frontieră. Aparent mai e un loc al ostașilor sovietici în cimitir băimărean, îl căutăm. 
A existat și acel monument din Centrul Vechi al Băii Mari, demontat pentru că nu corespundea adevărului. În plus, martori ai vremii au spus, peste ani, că armata rusă a intrat în Baia Mare trăgând în populație, nu eliberând-o. Trecem peste declarațiile privind abuzurile soldaților ruși, deși ele există, inclusiv din partea bunicilor semnatarului, la Giulești, ori a bătrânelor din Moisei ce au fugit cu fetele să se ascundă la peștera din Ponorul Izei.
Apoi, din 1944 până în 1958, trupe rusești au rămas în România și în Maramureș, implicate în viața socială și politică, coordonând de asemenea acele SOVROM-uri, ce adunau în natură -aur, grâne, lemn, petrol, uraniu- despăgubirea de război ce o plătea România URSS-ului. Chiar și după retragerea din ‘58, o vreme am mai rămas în umbra, sub ochiul atent al Marelui Urs, vorba lui Nicu Covaci-Phoenix. 
Am descoperit absolut din greșeală hangarele radarelor sovietice de pe actuala graniță a Maramureșului cu Ucraina, odinioară din URSS, la Fântâna Stanchii, acum dezafectate.
Încheiem cu versurile amintite, mai cu seamă dedicate celor ce cred cu tărie în marea frăție și prietenie cu un Imperiu, oricare ar fi el:
„Căci timpul nostru s-a scurs
În umbra marelui urs
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare
Astăzi doare sărutul pe obraz”
