Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au arătat că se lucrează intens la planurile privind realizarea centurii mici a municipiului Baia Mare. Proiectul vizează reabilitarea și lărgirea la 4 benzi a străzilor Europa și Dumbravei.
„Practic, de la sensul giratoriu de la Metro se are în vedere reconstrucția întregului sens giratoriu, mărirea lui. Din el va porni inclusiv drumul rapid. Și acolo e nevoie de un sens giratoriu care să fie extrem de generos pentru traficul crescut ce va veni în zona respectivă. De acolo merge spre strada Europa peste podul de la Săsar care urmează să fie reconstruit. De la pod urmează un pasaj extrem de lung și extrem de scump. Vom vedea care e soluția lui de finanțare care trece peste cele 3 căi ferate și scurtează în acest fel timpii de așteptare pe centura mică a municipiului Baia Mare”, a detaliat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Practic, se dorește realizarea unui pasaj care pornește aproape de la podul peste Săsar până în imediata apropiere a pasajului care se construiește la Clubul Văcarilor și care se va finaliza în 2-3 luni, după cum promit autoritățile județene.
„Iar apoi continuă acest proiect prin lărgirea la 4 benzi a străzii Europa, se ajunge la pasajul Italsofa. Mai departe, continuă proiectul, lărgirea la 4 benzi a străzii Dumbravei. Am finalizat studiul de fezabilitate la finalul anului trecut. L-am recepționat, l-am transmis către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”. Proiectul va fi derulat de Consiliul Județean în parteneriat cu Primăria Baia Mare și Ministerul Transporturilor prin CNAIR. Valoarea estimată a investiției pentru centura mică a municipiului Baia Mare se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.






























Și centura se termină brusc în Eminescu că pe Vrancei s-au ingramadit vilele?
Fac pasaj peste :))