Echipa de handbal băieți a Liceul Tehnologic Anghel Saligny a obținut locul al doilea la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Competiția a avut loc pe 16 aprilie, la Oradea.
Elevii au avut o evoluție foarte bună și au luptat până la final în fiecare meci, chiar dacă în anumite momente deciziile arbitrilor nu au fost cele conforme cu regulamentele în vigoare.
Profesorii și susținătorii echipei spun că rezultatul nu arată pe deplin efortul și valoarea jucătorilor, dar sunt mândri de atitudinea și determinarea acestora.
Lotul echipei: Rafael Peti, Dragoș China, David Revak, Robert Popan, Aron Man, Ianis Ede Bencze, Radu Rogojan, Alex Mureșan, Oliver Szabo, Krisztian Mattyas, Marian Fuchs și Raul Leș. Antrenorul echipei, profesor Antonela Hruban-Sabou.
La acest rezultat au contribuit și colaborările cu CS Minaur Baia Mare, Academia de Handbal Minaur Baia Mare, Academia de Handbal Alexandru Csepreghi și CS Marta Baia Mare, cluburi care susțin dezvoltarea tinerilor sportivi.
































