Ce-i drept, la cât a tras poporul ăsta, merge și o criză politică. Suntem probabil singura țară în lume, la acest moment, care în fața crizei energetice, a două războaie ce privite pe sub fuste par destul de „mondiale”, a crizei economice vizibile, dar nerecunoscute, facem și o criză politică. Să fim siguri că dăm cu oiștea-n gard. Să nu fie chiar nimeni care să poată lua decizii la necaz. Jubilează polul suveranist, jubilează Marele URS.
Cum stăm, deci? „Criza economică este un eveniment social de manifestare a declinului economic Fazele crizei economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o conjunctură complexă”. Recunoașteți semnele? Consum în scădere, stagnare ba reducere a producției, inflație. Criza energetică e aici, vizibilă. E doar o chestiune de timp până careva nebun calcă iar în străchini și iar crește barilul peste 100 de dolari și o luăm de la început cu prețurile incredibile. Războaiele? Prezente. Peste toate acestea, România avea mare nevoie de o criză politică. Dar ce spun actorii principali? După declarații pompoase și belicoase, PSD sunt gata să discute orice variantă de…a rămâne la putere, dar fără Ilie Bolojan. PNL a anunțat că nu se leapădă de el. Și noi avem să-i reproșăm una alta – a început reforma cu pălmașul, cu amărâtul, nu cu zona sensibilă, iar acum a scăzut consumul, firmele s-au crispat, reduc cheltuieli și personal. Prost jucat, foarte prost. Sigur, revine de pe canapea Crin, descris de Vladimir Tismăneanu drept “Krinolin, o scrumbie în putrefacție care pute oribil în jur”. Crin vrea altceva, probabil să fie președinte, turul 3 înapoi! Olguța, care a aruncat cu venin în tot ce-a prins, cu reacții echivalente primate înapoi în online, spune acum brusc: “Poate îl convinge Nicușor Dan pe Bolojan că nu stă țara într-un singur om și rămâne coaliția în picioare”. Sugerând că e ceva personal, nu? Dar el, președintele, ce zice? “Probabil vom intra în turbulențe politice”, confirmând că e președinte-spectator și că nu e foarte departe de “Urmăresc cu atenție și îngrijorare”. Da, a chemat partidele la consultări, da’ împacă tu acum ura viscerală și șterge ironiile, răutățile și vorbele aruncate…Sigur, apar și vocile stranii, părerile deloc solicitate. “Eu nu vreau steagul curcubeu pe sediul PNL, vreau steagul României și Crucea Creștină”, a zis Rareș Bogdan la ședința internă a partidului său. Poftim??? S-au trezit și umoriștii să pună paie pe foc: “Ciolacu va fi lansat în Iran să sărăcească la loc tot uraniul ăla îmbogățit”, titrează Times New Roman. Sorin Grindeanu se împăunează la Sighet că bunicul lui a fost partizan în Munții Banatului, dar omite să spună că tăticul a fost director de liceu, inspector școlar și membru de vază al PCR.
Între timp, zeci de mii de firme falimentează, se închid. Pe litoral, la începere de sezon, 100 de hoteluri sunt scoase la vânzare. Tema aceea cu listarea la bursă a unor pachete minoritare de la companiile de stat e una falsă, fără supărare… Nuclearelectrica, Romgaz și Hidroelectrica au adus bani mulți statului din listare. Bursa de Valori București a avut o creștere de 50%. Nu e o bursă de doi bani. Iar companiile “de listat” ar fi CEC, Portul Constanța, Salrom, Loteria Română, Imprimeria Națională, Cuprumin, Cugir, Poșta Română, Aeroportul București. Nu ne faceți s-o zicem…dar știți ce ne stă la gură. Adevărate pușculițe. Iar Hidroelectrica și-a crescut de 1000 de ori profitul după listarea la bursă…
Noi în schimb ne luptăm “pe prințipii”: Ilie Sărăkie sau PSD? Undeva în fundal, AUR râde în barbă, stă în fotoliu cu ochelari 3D și cu popcorn. Dacă ar fi alegeri mâine, i-ar spulbera pe toți, așa aliați – nealiați cum sunt. UDMR rămâne la putere, ei ies după datină doar cu 6 luni înainte de alegeri ca să arate cu degetul nerealizările. Oare cum era de învăța PSD lecția asta de la vechii colegi, parteneri de “suferință” cu/de/după/la Putere?




























