Compania minieră de stat REMIN, aflată în insolvență de 17 ani și fără activitate economică reală din 2007, va fi supusă unei evaluări independente. Asta potrivit anunțului făcut de vicepremierul Oana Gheorghiu.
„REMIN SA este în insolvență de doar 17 ani. Companie care aparține 100% statului român și care a fost mereu administrată doar de către oamenii puși de statul român. Nu există plan de reorganizare. Nu există activitate economică reală. Nu există nicio decizie de închidere”, a spus Oana Gheorghiu. La Remin, activitatea minieră este oprită din 2007, adică de aproape 20 de ani. Compania nu produce absolut nimic; supraviețuiește din închirierea de active și din contracte de conservare plătite din bani publici; are datorii totale acumulate în cuantum de 597 milioane lei; activ net negativ cu peste 370 milioane lei; cash în conturi – 129 milioane lei; profit raportat – 7,45 milioane lei.
„Dar «profitul» nu vine din minerit, așa cum ar fi normal, ci din vânzarea de active și din contracte de conservare plătite tot din bani publici. Compania nu produce valoare, ci doar consumă și conservă ceea ce a mai rămas. Legea insolvenței spune clar: dacă activul net este negativ, atunci trebuie declarat falimentul și nu ai voie să acumulezi datorii noi. Cine ține REMIN în viață, pe aparate? Statul român: Ministerul Economiei, ca acționar unic; Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor majoritar (peste 80%). Statul este și proprietar, și creditor. Statul negociază cu sine însuși. Statul cere în instanță prelungirea insolvenței. Din nou și din nou, vreme de 17 ani”, a punctat vicepremierul Oana Gheorghiu.
Potrivit Oanei Gheorghiu, „procedura de insolvență începe cu conflict de interese documentat între administratori și creditorul care a cerut insolvența. Dosarul este mutat de la Maramureș la Timișoara — la 400 km distanță. În 17 ani, nu se produce niciun plan viabil. Administratorul special numit pentru reformă este atacat cu toporul în 2013. La propriu, nu e o metaforă. În 2022, REMIN caută investitor strategic. Câștigă Vast Resources, din Marea Britanie. Memorandumul nu se mai semnează până la urmă, iar subsidiara locală intră la rândul ei în insolvență. În tot acest timp, la REMIN totul se degradează: 118 halde de steril, adică peste 4,7 milioane metri cubi; 18 iazuri de decantare cu cianuri. Costul de ecologizare nu a fost niciodată calculat oficial, dar să fim liniștiți pentru că el va fi suportat tot de către stat, adică de noi toți. REMIN nu este un accident, ci rezultatul unui sistem în care nimeni nu ia o decizie și toți caută să amâne. Care este soluția? De azi, tratăm REMIN ca pe ceea ce este în realitate: un vehicul de gestiune al pasivelor de mediu, dar și o fereastră limitată de oportunitate pentru active strategice. Nu mai confundăm obligațiile de mediu (care vor fi finanțate public, inevitabil) cu activele care pot avea valoare economică reală. Vorbim aici de iazuri de decantare cu potențial de metale rare și licențe de exploatare pentru polimetale. Acestea nu pot fi lăsate să se piardă într-o procedură de insolvență fără sfârșit”.
Evaluare independentă a iazurilor de decantare și a licențelor de exploatare
În aceste condiții, Oana Gheorghiu anunță că, împreună cu Ministerul Economiei și cu sprijinul ministrului Irineu Darău, s-a decis ca până la 15 mai să existe un calendar clar pentru următoarele acțiuni:
– realizarea unei evaluări independente a iazurilor de decantare și a licențelor de exploatare;
– separarea explicită a activelor cu potențial economic de restul masei aflate în insolvență;
– definirea unui nou set de indicatori pentru REMIN, în acord cu rolul său real – gestionarea pasivelor de mediu, cu protejarea activelor strategice.
De asemenea, în paralel, până la 31 mai 2026, evaluarea independentă trebuie contractată, cu sprijinul AAAS, iar decizia privind separarea activelor va fi formalizată la nivel guvernamental. „Dacă nu facem asta acum, activele REMIN cu potențial strategic vor fi lichidate sub valoarea reală, statul va rămâne, din nou, creditor pasiv, iar România va pierde o oportunitate economică reală. Exact cum a mai făcut-o și în trecut pentru că mereu a amânat. Astăzi nu mai amânăm. Astăzi decidem. Oprim risipa din companiile de stat și luăm decizii strategice în interesul românilor și al României. Până aici. Ajunge!”, a conchis vicepremierul.




























