Atelier de creație inspirat de muzica geosferelor, la Colegiul de Arte Baia Mare

0
12

În 6 mai, în cadrul proiectului Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș, a avut loc activitatea „O geologie a sentimentelor”, un atelier de creație în aer liber, inspirat de „muzica geosferelor”. Atelierul s-a adresat elevilor care studiază muzica la Colegiul de Arte din Baia Mare și a reunit, alături de aceștia, profesori ai colegiului, geologi și biologi, voluntari în proiect.
De-a lungul timpului, natura fost în numeroase rânduri muză pentru muzicieni. Anotimpurile lui Vivaldi, Simfonia a Vl-a („Pastorala”) de Beethoven sau Ciocârlia lui Enescu sunt doar câteva exemple în care sunetele din natură s-au preschimbat în partitură. Pornind de la această idee, atelierul a căutat să afle ce le transmite tinerilor artiști băimăreni muzica geosferelor din locurile în care trăiesc.
Astfel, participanții la acest atelier-experiment au explorat, într-o zi de primăvară, o mică parte din tărâmul care aspiră la statutul de Geoparc UNESCO, oprindu-se la Coloanele de la Limpedea, pe malul Lacului Firiza și la Cascada Vălinelor, fiecare dintre aceste locuri având sonoritățile, ritmul și ecoul lui. S-au spus povești despre geosfere, vulcani și lave, păsări cântătoare, s-a ascultat și, nu în ultimul rând, s-a cântat. Cu voce, cu vioară, cu violă, cu bețe de percuție, cu bătăi din palme.
„Această primă acțiune a proiectului s-a desfășurat printr-un parteneriat între Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest (APTDD NV)și Colegiul de Arte Baia Mare, unde ne-am bucurat de sprijinul doamnei director, Camelia Bogdan, de implicarea profesorilor Călin Ionce și Sebastian Nagy și, nu în ultimul rând, a elevilor.La reușita atelierului au contribuit voluntarii din proiect, geologii Alexandru Andrășanu și Marinel Kovacs, Daniel Pușcaș, masterand la Facultatea de Științe, precum și echipa Muzeului de Mineralogie Baia Mare”, a declarat Ioana Tripon, coordonator proiect, președinte APTDD NV.
Participanţii şi-au prezentat impresiile despre această experienţă.
„Școala Naturii ne provoacă să descoperim, prin toate simțurile, ce e în jurul nostru și cine suntem. Geosferele (atmosfera,hidrosfera, biosfera, litosfera) sunt aici,lângă noi, și le putem atinge, observa, măsura. Dar cel mai uman mod de reprezentare a lor este prin artă. Muzicienii de toate vârstele au un dar special de a auzi suntele acestor învelișuri. Provocarea pentru acest proiect este ca ei să ne facă și pe noi, profanii, să ne putem delecta cu muzica geosferelor”, a punctat Alexandru Andrășanu, geolog, Universitatea București.
Profesorul şi compozitorul Călin Ionce, de la Colegiul de Arte Baia Mare, a adăugat: „Am ieșit în natură alături de elevii Colegiului de Arte și am creat împreună, spontan, folosind voci, percuție și instrumente cu coarde. Pentru ei, o astfel de experiență este deosebită: să cânte liber, în spații neconvenționale. Și apoi, parcă o vioară sau o violă vibrează altfel în pădure, acolo de unde vine lemnul din care sunt făcute. I-aș invita pe toți elevii, nu doar pe cei ai Colegiului de Arte, să fie mai aproape de natură, să învețe de la ea. De altfel, toți avem de învățat de la ea.”
O geologie a sentimentelor a fost în același timp o excursie, o lecție și un exercițiu de creație. Iar activitatea nu se oprește aici. După experiența din teren, elevii și profesorii lor vor continua studiul la clasă, valorificând în muzică sunetele, impresiile, informațiile și emoțiile adunate în natură. În luna septembrie, rezultatele acestui atelier vor fi prezentate sub formă de moment artistic, în cadrul evenimentului de încheiere a proiectului organizat la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare. Cu aceeași ocazie, va avea loc și premiera filmului activității.
Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș este un proiect finanțat prin „BRAVoluntar” ediția 2026 – program dezvoltat de Fundația OMV Petrom și Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) și implementat de Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest (APTDD NV).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.