În Baia Mare, se ridică mașinile abandonate pe domeniul public

0
0

• ce se întâmplă cu ele și cum pot fi recuperate •

Primăria Baia Mare a demarat o amplă acțiune de ridicare a autovehiculelor depistate ca fiind abandonate pe domeniul public al municipiului. Acestea sunt transportate în siguranță și pot fi recuperate de proprietari, contra plății unei sancțiuni.

Viceprimarul Pap Zsolt Ist­van a explicat ce presupune întreg procesul, de la ridicare și până la eventuala recuperare a mașinilor de către proprietari. „Acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public al orașului este în plină desfășurare. Zilele următoare vom ridica și mai multe mașini care au fost identificate ca fiind abandonate pe domeniul public al orașului. De la începutul acțiunii noastre, din această primăvară, Poliția Locală Baia Mare, prin Serviciul Circulație, a dispus ridicarea a 15 autoturisme abandonate sau fără proprietar”, a declarat, pentru Graiul Maramureșului, Pap Zsolt Istvan, viceprimarul Băii Mari. Autovehiculele ridicate de către autorități sunt depozitate în condiții de siguranță. De asemenea, cei care doresc să își recupereze autoturismul vor trebui să plătească o sancțiune cuprinsă între 1.000 și 2000 de lei. Dacă proprietarul sau deținătorul legal nu vine să își recupereze autoturismul ridicat, atunci acesta va trece în proprietatea Municipiului Baia Mare, prin dispoziție de primar, și mai apoi va fi valorificat la o firmă de colectare a deșeurilor de acest tip (REMAT), a mai explicat viceprimarul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.