Baia Mare este în prezent al 16-lea municipiu reședință de județ din România ca populație, cu aproximativ 130.000 de locuitori și se situează pe locul 13 în ceea ce privește calitatea vieții, conform ultimelor cercetări de specialitate, spune edilul municipiului, Doru Dăncuş.
Însă acesta îşi doreşte mai mult – un loc în „top ten”. Asta şi cu ajutorul investiţiilor aflate în derulare în prezent, dar care la finalizare speră să transforme complet oraşul şi să-l propulseze mai sus. „Este un rezultat care ne onorează, dar care ne obligă totodată să facem tot ceea ce putem pentru ca în cel mai scurt timp să intrăm în top 10, pentru că potențialul nostru este cu mult mai mare decât locul pe care îl ocupăm momentan. De aceea suntem în plin proces de dezvoltare, cu zeci de șantiere în derulare, cu un portofoliu de investiții de peste 1,5 miliarde de lei în infrastructură urbană, regenerare urbană, reabilitarea clădirilor publice și creșterea calității serviciilor publice și cu ochii deja îndreptați spre noul exercițiu financiar european, pentru care pregătim un portofoliu de proiecte care să ne ducă și mai aproape de țelul nostru”, a mai completat primarul.




























Nu e adevarata nici pedeparte acest sondaj!!
Care sunt indicatorii care releva acest loc binemeritat si justificat loc 13 si cine la intocmit??
Ca sa fi in top ten, ai nevoie de multe caracteristici ale infrastructurii, ecologizarii si calitatii vietii!!
Asa ca nu pompati locul ca si la benzinarie ca nu va crede nimeni cu astfel de aberatii falese si nefondate!!
Dar s-ar putea cu siguranta mult mai multe daca ar fi si interes real nu doar financiar! 😌😉
Asa este,adevarat ,un nivel de trai pentru tot aparatul din justitie,servicii secrete ,doctori,pensionari speciali si tot clanul politic,de invidiat chiar in tarile democrate din lume….cā vorba aia ,la vremuri noi,tot noi..penibil
.
buna gluma. nu poti merge 100 de metri fara sa dai de gropi, strazi sparte, salariile aici sunt minuscule si costurile sunt aproape la nivel de Bucuresti unde salariile sunt cu 60-70% mai mari. daca noi suntem pe 13, vai de cei de sub noi
Calitate nu gluma cu autorizații de construcții în stradă și cu blacaje făcute de constructori că sa nu poți circula la domiciliu,
strada sparta la fiecare utilitate care se face la blocurile înghesuite intre case.
Bravoooo….o sa ajungem in cartea recordurilor probabil la prostie și nicidecum in topul orașelor cu calități deosebite.
Păcat de orașul acesta frumos că este condus de oameni care nu au nicio empatie vizavi de cetățeni.
Tot răul spre Bine ! Bine ?
ACEASTA PUBLICAȚIE FACE RECLAMĂ CLANURILOR ASASINILOR ECONOMICI FSN=PSD=UDMR=USR=PNL CARE DORUL DANCUS A PUS PARCAREA REZIDENȚIAL DE 3 ORI MAI SCUMPĂ DE CÂT ÎN CLUJ UNDE PARCAREA REZIDENȚIALĂ ESTE ȘI MAI IEFTINĂ DAR ȘI NON STOP ,IAR LOCURI DE MUNCĂ NU ,SUBJUGARI DE TAXE ȘI IMPOZITE ȘI APA CEI MAI SCUMPI DIN ȚARA ARBORI TĂIAȚI FUL ,BETOANE FUL ȘANTIERE ÎN LUCRU LA NINECURI CU PREȚURI IMENSE FUL STATILE PUSE 43000 EURO CAT UN APARTAMENT LA PERIFERIE SAU O GASIONERA ÎNTR-O ZONĂ BUNĂ UN PRET DE HOT CU DIPLOMA DE ASASIN ECONOMIC ,IAR DORIM SĂ URCĂM LA UN ALT NIVEL MAI JALNIC ???!!!
Ziarul „Pentru Socialism”, resuscitat în grai maramureșean, este singurul cotidian care, prin politica sa editorială, s-a pus în slujba mersului puterii și a orânduirii sociale de zi cu zi. Prin protipendada promovată sau prezentată în paginile sale, publicația își asigura adesea “validarea” necesară de a fi frecventabilă, publicitatea binevenită și un trai confortabil printre „zeii” vremii.
Nu întâmplător, în Maramureș s-au născut ziare, s-au ridicat și, mai apoi, au decăzut sau au dispărut în dizgrație ori uitare – o poveste despre libertatea cuvântului și destinul ei adesea ingrat – fără a fi odrasle fericite la județeana de partid.
Felicitare primasului Dancus de locul 13 ca calitate de trai..!! Meritul dansului chiar daca locul 13 aduce ghinion !! Jackpot si incredere la mandat!!! Felicitari
Care sunt indicatorii pentru calitatea vieții băimărenilor?Betoanele?Arborii tăiați?Lucrările executate execrabil și pur și simplu abandonate(vezi străzile Independentei sau Victoriei)?Faptul că în Centrul Vechi am pus bannere pe fațade ca să ascundem zidurile ce stau să cadă?Încă o data,spuneti-ne ce reflectă calitatea vieții în Baia Mare?
SĂ NU UITĂM CA ACESTE SITUAȚI LE GĂSEȘTI NUMAI LA CLANURILE ASASINILOR ECONOMICI 36 ANI FSN=PSD=UDMR=USR=PNL CARE SUBJUGA CETATENII CU TAXE ȘI IMPOZITE IMENSE SĂ PUNĂ STAȚI ÎN BAIA MARE LA PRET DE 43000 EURO CÂT O GASIONERA ÎN ZONELE CENTRALE ,APA PRIN CĂDERE PENTRU BAIA MARE LA PRET DECORD ÎN ȚARA ,IAR LA PERIFERIFERIILE ORAȘULUI LA UNSFERT DE PRET ,DAR SĂ NU UITĂM CA PRIN POMPARE ,IAR COPAC PESTE PUPĂZA PARCAREA REZIDENȚIALĂ DE 3 ORI MAI SCUMPĂ CA LA CLUJ DE LA 16,30 / 8 ,IAR CA ÎN CLUJ MAI IEFTINĂ ,DAR SĂ NU UITĂM CA DANCUS NUMESTE PROGRES SUBJUGAREA CETATENILOR CU TAXE ȘI IMPOZITE IMENSE !! CRED CA II VA URMA PE FOȘTI “PRIMARI “!!!!