David Ginesta Montes: „Baia Mare este un oraș în care se respiră handbal”

0
502

Noul antrenor principal al echipei feminine de handbal CS Minaur Baia Mare, spaniolul David Ginesta Montes, a acordat primul interviu de la preluarea formației chiar site-ului oficial al clubului, odată cu reunirea lotului pentru pregătirea noului sezon competițional.
În dialogul publicat de site-ul oficial al CS Minaur Baia Mare, tehnicianul în vârstă de 39 de ani a vorbit despre primele impresii după revenirea în România, despre obiectivele echipei și despre atmosfera pe care o așteaptă în noul sezon.
Ginesta Montes a declarat că revine cu entuziasm la muncă după o scurtă vacanță, petrecută după participarea la Campionatul Mondial U20 din China, unde a condus reprezentativa feminină a Turciei.
„Mă bucur să fiu aici, în Baia Mare, pentru că acest oraș are un club cu mare istorie în handbal, un oraș în care se respiră handbal”, a afirmat noul antrenor.
Acesta consideră că Liga Florilor rămâne unul dintre cele mai puternice campionate din Europa și spune că Minaur trebuie să trateze fiecare meci cu maximă seriozitate, în special pe cele disputate în fața propriilor suporteri. Spaniolul s-a declarat optimist și convins că echipa poate progresa prin muncă.
În privința staffului tehnic, David Ginesta Montes a precizat că, alături de preparatorul fizic Narkis Arrondo, vor continua să facă parte din echipă Alexandru Sabou, ca antrenor secund, Daniel Apostu, antrenor cu portarii, și Valentina Mitrașcă, responsabilă de partea medicală.
Tehnicianul s-a declarat mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție și a remarcat disponibilitatea jucătoarelor de a munci. De asemenea, a subliniat că nu anticipează probleme de comunicare, întrucât vorbește româna, spaniola și engleza.
În ceea ce privește obiectivele pentru sezonul 2026-2027, antrenorul nu și-a ascuns ambițiile. Chiar dacă recunoaște că multe echipe din Liga Florilor s-au întărit în această vară, el consideră că Minaur trebuie să lupte pentru un loc în partea superioară a clasamentului și pentru calificarea în cupele europene.
„Trebuie să luptăm pentru orice poziție. Dacă vom prinde cupele europene, va fi wow. Trebuie să muncim mult și să dăm tot ce avem mai bun pe teren, din primul până în ultimul minut”, a transmis David Ginesta Montes în primul său interviu acordat după instalarea pe banca tehnică a formației băimărene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.