Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare anunță că a introdus în analizele de rutină determinarea Hemoglobinei glicozilate HbA1c prin metoda HPLC.
„Această metodă înseamnă cromatografie de lichide de înaltă performanță reprezintă metoda de referință – gold standard în determinarea Hemoglobinei glicozilate HbA1c, pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului zaharat. Prin această metodă se separă diferitele tipuri de hemoglobină existente în sânge, evidențiate printr-un grafic clar cu vârfuri distincte pentru fiecare fracțiune de hemoglobine, normale și variante. La ora actuală, din cunoștința noastră, este singurul analizor automat din Baia Mare care determină hemoglobina glicozilată prin metoda standard de aur – HPLC”, au declarat reprezentanții spitalului.
HPLC aduce în plus față de celelalte metode de determinare a HbA1c existente în piață: precizie ridicată; înlătură posibilele interferențe în analiză; evidențiază tipurile și procentele de hemoglobină A0, A1a, A1b, F (fetală), LA1c și SA1c; prin diferențierea între SA1c (hemoglobina glicozilată stabilă) de LA1c (hemoglobina glicozilată labilă, temporară), se raportează numai Hemoglobina glicozilată stabilă, care arată nivelul mediu real al glicemiei (zahărului din sânge) din ultimele trei luni; descoperă variante; poate detecta hemoglobine anormale sau trăsături (Hemoglobina s sau c) care ar putea denatura testele; rezultate de încredere.






























