Daniel Breban a câștigat marele premiu la Mamaia

0
9

Maramureșeanul Daniel Breban a câștigat Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia 2026. Student al Universității Naționale de Muzică din București, tânărul artist a impresionat juriul și publicul prin talentul său.
„Nu sunt suficiente cuvinte pentru a exprima recunoștința pe care o simt pentru clipele neprețuite care mi-au fost date să le trăiesc. Trăiesc un vis pe care îl port în suflet încă de mic copil! Am urcat pe scena de la Mamaia purtând în suflet glasul tărâmului meu, al Țării Chioarului, locul unde am crescut și care m-a învățat să iubesc, cu absolut toată simțirea mea, cântecul adevărat, tradiția, rădăcinile și oamenii locului. Sunt profund recunoscător tuturor celor care au crezut în mine, m-au susținut, m-au învățat, m-au încurajat și au fost parte din drumul meu. Cele mai alese mulțumiri le adresez doamnei mele profesoare, Angela Buciu, căreia îi sunt profund recunoscător pentru răbdarea, încrederea și grija cu care îmi veghează și îmi susține parcursul artistic! Mulțumesc din suflet părinților, fratelui și familiei mele pentru iubirea și sprijinul lor necondiționat. Acest premiu nu reprezintă capătul unui drum, ci dovada că trebuie să continui cu și mai mult devotament și perseverență calea pe care am ales-o”, a declarat Daniel Breban.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.