Citesc presa scrisă lunară, săptămânală, ori cotidiană din respect pentru cuvântul limbii române, pus pe hârtie, cu virtuți de durată și de tezaur. Deși a venit peste noi o altă lume, virtuală, citesc cu respect celebra revistă „Contemporanul”, și pe hârtie, ajunsă în acest an la 145 de ani de viață și la 35 de ani de la lansarea seriei noi, girată de romancierul Nicolae Breban, născut în Baia Mare. Cu care am împărtășit amintiri despre Nord, acasă la noi, alături de mama lui Olga și soția Cristina. Apoi marele scriitor mi-a fost oaspete la Desești cu prozatorul Ion Groșan.
În numărul din luna octombrie, 2026, revista publică un supliment aniversar. Nu uit a spune că revista apare sub egida Academiei Române. Aura Christi, redactorul-șef al revistei, ne lămurește cum a sărbătorit revista aniversarea a 145 de ani de viață, dar și alte evenimente care au fost în atenția revistei. Și care au marcat istoria noastră. Aura Christi constată, ca mulți dintre noi, că subfinanțarea culturii scrise este o formă de atac la adresa identității naționale.
Da, există o atmosferă neprietenoasă față de cultură. Directorul revistei, academicianul, prozatorul Nicolae Breban, care a deschis publicația spre lume, numind-o „Contemporanul, Ideea Europeană”, a spus de multe ori că valorile României sunt valori europene.
În suplimentul aniversar, scriu despre revista emblematică nume de prestigiu ale culturii din țară și străinătate, cu opinii tranșante despre valoarea publicației. Eu sunt atașat de revistă încă de pe vremea studenției mele bucureștene. Periodic, mă duceam la redacție să-l întâlnesc pe criticul literar Laurențiu Ulici, cu care am devenit bun prieten. Alături era criticul de film Călin Căliman, pentru care revista este cel mai frumos trifoi cu patru foi. Vremea a trecut, lumea s-a schimbat și după 1990 la cârma revistei a venit, cu mare folos, băimăreanul Nicolae Breban, prozatorul de mare forță epică, un alt prieten al meu. Sentimental, pricepeți de ce sunt atașat de această revistă. Dar și valoric sunt legat de ea, deoarece are o echipă de publiciști exemplari, inteligenți, harnici și dăruiți culturii, din toate generațiile care asigură continuitatea și vigoarea revistei. Dar și colaboratori de excepție. Să vă spun ce zic și alții.
Academicianul Ioan Aurel Pop scrie: „De-a lungul timpului, în ciuda unor sabotori și a unor detractori, „Contemporanul” a avut și un filon național autentic, prin care valorile românești au fost promovate și privilegiate. Nu pot decât să salut cu satisfacție felul în care, de ani buni, „Contemporanul” reflectă activitățile și personalitățile Academiei Române”. Scriitoarea Mihaela Albu și de pe pământ american, transmite că „locul și rolul revistei este determinat de notorietatea câștigată tocmai prin prestigiul numelor, prestigiu datorat unor cărți și autori care vor dăinui, fără îndoială”. Bogdan Popescu, din Suedia: „Într-un peisaj tot mai marcat de precaritate financiară, revista continuă să aibă corespondenți în străinătate – un fapt din ce în ce mai rar.” Scriitorul Christian W. Schenk, din Germania: „Editorialele lui Breban – Cultura ca baricadă a demnității – reclamă imperativul rezistenței spirituale împotriva populismului politic, reafirmând primatul valorii estetice. Revista are un rol covârșitor în promovarea valorilor naționale. Traduce în limbaj românesc marile pulsații ale spiritului universal.”
Prozatorul Eugen Uricaru: „Această revistă a adus în lumea românească a ideilor un spirit novator, dar mai cu seamă, realist. Cine apără adevărul nu poate fi înregimentat.” Academicianul Nicolae Dabija scria, cu o vreme în urmă, că „Numele revistei este rostit cu respect de intelectualii basarabeni, mai ales de când în fruntea ei se află Aura Christi, o fată de la noi, care a reușit să facă una dintre cele mai importante reviste din Țară”.
Noi, scriitorii din Maramureș, dorim revistei „Contemporanul. Ideea Europeană” să urmeze gloria câștigată și zile senine directorului, marelui prozator Nicolae Breban și întregii redacții. Da, este revista lui Nicolae Breban!






























