La sediul Institutului Național al Patrimoniului, părintele paroh Gabriel Ionuț Dan a semnat, săptămâna trecută, contractul de finanțare pentru punerea în siguranță a Bisericii „Sfântul Ilie” din Posta, un monument de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul Maramureșului. Preotul a fost însoțit de epitropul Ioan Tibil.
În 3 iulie 2026, un incendiu devastator a afectat grav această biserică. „Din primele zile după incendiu, alături de arhitect Laura Zaharie și de părintele paroh, am căutat soluții concrete pentru salvarea a ceea ce flăcările nu au reușit să distrugă. Astăzi, aceste eforturi au un rezultat concret: o finanțare de 500.000 de lei, obținută prin Institutul Național al Patrimoniului, proiectul nostru fiind clasat pe locul al doilea la nivel național în urma evaluării”, a punctat consilierul băimărean, Bogdănel Gavra.
De acum începe etapa faptelor. Urmează lucrările de punere în siguranță, esențiale pentru protejarea elementelor care au supraviețuit incendiului și pentru pregătirea viitoarelor intervenții de restaurare.






























