Un nou centru comercial este în pregătire în satul Sârbi, comuna Fărcașa. Pe strada Vânătorilor nr. 1 au început lucrările de amenajare a terenului pe care vor fi construite un supermarket și o galerie comercială.
Viitorul complex va fi amplasat în apropierea Sălii Sporturilor și a stației VVM PECO. În prezent, se lucrează la pregătirea terenului, prin îndepărtarea stratului de la suprafață, efectuarea săpăturilor și nivelarea și compactarea solului.
Pe lângă magazin și spațiile comerciale, proiectul include o parcare, trotuare și căi de acces pentru mașini și pietoni. De asemenea, sunt prevăzute lucrări pentru racordarea la utilități, împrejmuirea terenului și instalarea elementelor publicitare.
Pentru realizarea investiției, lucrările de pregătire a amplasamentului sunt executate de o firmă din comună. Nu au fost precizate, deocamdată, data la care noul centru comercial va fi finalizat și cea a deschiderii pentru public.
Sursă: Comuna Farcasa Maramures
































