Judeţul Maramureş are 40 de monumente de for public protejate, în administrarea autorităţilor locale conform Legii 120/2006 a monumentelor de for public. Din categoria case memoriale şi monumente funerare (27 de obiective), cele mai cunoscute sunt: Casa George Pop de Băseşti, Casa de lemn a poetului Ion Şiugariu din Băiţa, Troiţa de lemn din Berbeşti şi Casa de lemn a martirilor asasinaţi în august 1944 la Moisei. Pe lista monumentelor de for public se află bunuri imobile precum cruci, troiţe, lucrări de artă plastică monumentală, construcţii ori amenajări neutilitare, care au un caracter comemorativ, religios sau decorativ. În ceea ce priveşte lucrările de artă plastică monumentală, aici se găsesc monumente, plăci cu relief sculptural sau busturi. Se exclud din categorie monumentele amplasate pe terenurile persoanelor fizice şi juridice, dar şi cele aflate în cimitire, deoarece acestea nu pot fi văzute în mod liber.
Deşi Lista Monumentelor Istorice pentru judeţul Maramureş cuprinde doar 40 monumente de for public, trebuie să avem în vedere că la nivelul judeţului există mai multe monumente de for public care însă nu au fost incluse în listă. Mai ales în perioada de după 1989, fiecare unitate administrativ teritorială a încercat să readucă în atenţia comunităţii locale figurile înaintaşilor marcanţi, ale eroilor sau să repună în lumină un eveniment istoric reprezentativ. Monumentele de for public sunt importante pentru comunitatea care le deţine şi le administrează atât prin funcţia lor de reprezentare şi comunicare, cât şi prin faptul că joacă un rol important în procesul de memorie/uitare.
Activităţi de protejare şi monitorizare
Departamentul Patrimoniului cultural mobil a verificat starea de conservare şi securitate a bunurilor culturale mobile clasate din cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie Maramureş. Bunurile verificate sunt clasate în categoriile juridice Tezaur (3 bunuri culturale) şi Fond (36 bunuri culturale). A soluţionat cererile privind exportul bunurilor culturale mobile (scoaterea bunurilor culturale mobile de pe teritoriul naţional) – export definitiv şi temporar. A analizat documentaţiile pentru construcţia de monumente de for public: împrejmuirea vechiului Cimitir Evreiesc din Săpânţa şi amplasarea bustului poetului ucrainean Taras Sevcenko pe un obelisc cu înălţimea de 3,20 m în localitatea Sighetu Marmaţiei.
Măsuri de reabilitare
• Monumentul actorului Marton Lendvay este situat în Parcul Municipal Baia Mare. În urma studiului de fezabilitate privind reabilitarea monumentului s-a propus restaurarea monumentului, curăţarea statuii de bronz (depigmentarea, îndepărtarea petelor străine de patina de bază, patina rea, restabilirea unităţii de ansamblu, obţinând o culoare comună şi unitară. Costul estimativ al investiţiei acestui obiectiv propus pentru aprobare Municipiului Baia Mare este de 25.000 de euro.
• Monumentul Statuia Minerului este situat în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare. Se constată corodarea pietrei, de fapt o gresie calcaroasă, friabilă, înfiltrată cu apă şi care se degradează. Necesită restaurare de urgenţă.
• Monumentul Grup statuar “Sfatul bătrânilor” este situat în faţa Prefecturii din Baia Mare. Sunt deprecieri uşoare, în spatele monumentului, pe piedestal, există un marcaj grafitti. Se recomandă toaletarea periodică a copacilor care-l înconjoară.
• Monumentul I. C. Brătianu, situat în parcul Mara din Baia Mare, a fost executat în bronz în 1997 şi fixat pe un soclu de marmură. Din cauza intemperiilor şi a aerului acid din zonă, bronzul lucrării prezintă anumite perforări ce necesită sudură cu electrozi de bronz. Se observă şi degradări ale suprafeţei prin decolorare şi aşezarea unui strat gros de oxizi de culoare verde şi gri. Monumentul necesită intervenţii profesioniste executate de autor pentru reabilitarea acestuia. Valoarea totală a lucrărilor de curăţare, restaurare, estetizare, reabilitare şi punere în valoare a acestei lucrări de artă este de 10.000 euro.
• Aceleaşi lucrări de reabilitare şi punere în valoare se impun şi pentru: statuia lui George Pop de Băseşti din parcul Mara, Baia Mare şi pentru grupul statuar „Avram Iancu şi prefecţii” din parcul Mara, Baia Mare.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş a constatat, în urma controlului şi a monitorizării monumentelor de for public ale judeţului Maramureş, slaba implicare a administraţiei locale pentru conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor de for public, deşi acestea sunt dovezi de identitate şi memorie locală. Se impune schimbarea opticii în ceea ce priveşte perceperea importanţei monumentelor de for public.
Date statistice cu privire la situaţia juridică şi starea patrimoniului construit din judeţ, inclusiv zonele construite protejate, cuprinde 610 monumente, din care 180 în grupa valorică A (între care 8 monumente biserici de lemn înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO) şi 430 în grupă valorică B, împărţite în 4 categorii: I – situri arheologice, II – monumente de arhitectură, III – monumente de for public şi IV- monumente memoriale/funerare.
S-a elaborat PUZ pentru introducere teren în intravilan, realizare ansamblu de construcţii cu funcţiuni mixte: locuinţe şi dotări servicii aferente, amenajări incinte, împrejmuiri, racorduri şi branşamente utilităţi, cartier Valea Borcutului, prelungirea str. Traian Bilţiu Dăncuş, FN, Baia Mare.
Primarul, prin instituţia arhitectului-şef, colaborează în condiţiile legii cu serviciile monumentelor istorice din cadrul serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, cu Ordinul Arhitecţilor din România, cu arhitecţi şi urbanişti cu drept de semnătură, precum şi cu experţi tehnici în construcţii.
S-au întocmit obligaţii de folosinţă pentru monumente istorice la: biserica reformată Sighetu Marmaţiei, str. Mihaly Ioan de Apşa nr.4; biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail”, loc. Plopiş nr. 109, comuna Şişeşti; Palatul Cultural, cod LMI MM-II-m-A-04732, str. Iuliu Maniu nr. 31, municipiul Sighetu Marmaţiei.
S-au efectuat controale şi inspecţii la monumentele istorice din judeţ de asemenea şi la obiectivele pentru care s-au depus documentaţii de avizare, din localităţile Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmaţiei, Şomcuta Mare, Poienile Izei, Copalnic Mănăştur, Deseşti, Săpânţa, Remetea Chioarului, Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus, Călineşti, Sârbi, Şurdeşti, Plopiş, Rogoz, Ieud, Bârsana, Şişeşti, Rozavlea. S-a transmis lichidatorului S.C. PARETO GRUP I.P.U.R.L. Baia Mare adresa cu nr. 567/13.06.2016 prin care se solicită necesitatea unei intervenţii de urgenţă în vederea protejării monumentului cod LMI 2015 MM-II-m-B-04472, str. Vasile Lucaciu nr. 61, loc. Baia Mare. S-a realizat recepţia finală privind lucrările finanţate de către Institutul Naţional al Patrimoniului la următorul obiectiv: “Lucrări de consolidare-restaurare biserică”- Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”, com. Botiza.
Informaţii primite de la dr. Ioan MARCHIŞ, director executiv Direcţia judeţeană de Cultură Maramureş. (G.M.)





























