Clipe de neuitat
În noaptea aceea va muri mama
poate mă întrebaţi de unde ştiu
Am văzut moartea cum îi dădea târcoale
şi ea, mama, speriată mă întreba de unde vin!
Pentru buna întocmire a sufletelor noastre
mă îndemna să fiu bun cu copiii, cu nevasta,
mă sfătuia să mă-nţeleg cu vecinii şi satul
mă ruga să adun fapte în Cer şi la Domnul
să las lumea asta, nebunii şi răii!
În noaptea aceea va muri mama
poate mă întrebaţi de unde ştiu
Am văzut cum o petală cade
iar ochii mamei nu mai au lacrimi!
Nelinişte
Nu reuşesc să disting marginea dintre zi şi noapte,
Dar ştiu că noaptea are un gust amar.
Aş desfiinţa noaptea, aş trece de la zi la zi
Fiindcă noaptea-i amăgire şi timp irosit
Aşa cum este acum, presupun că e un exerciţiu
Pentru atunci când vom trece şi nu vom mai fi!
Pâinea cea de toate zilele
domnului inginer Ioan Mătieş
fără somn adânc
între Ceruri şi Pământ
boabele de grâu
visau lanuri
care erau brâu
pâinilor curate-nainte
prescuri se vor preface
nicidecum fără somn
boabelor de grâu ale Domnului
iar într-o zi deodată
ştiinţa binecuvântată
între noapte şi noapte
se defineşte „pâinea de pâine”
s-ajungă tuturor muritorilor
de azi pe mâine…
Nedumerire
Deschizând ochii minţii
mă gândesc
cum păsări hoinare
zboară întruna
peste cărări neumblate
Privirea-mi atinge Cerul
inima-mi saltă în piept
uimirea mea devine năucă
îmi pun întrebări omeneşti
şi totul la mine e pe ducă
Aproape de mine e Cerul
stau şi mă întreb acum –
oare încotro este Nordul
iar între degete, îmi asfinţeşte
Sudul…
Marea trecere…
Dincolo de tine e doar neantul
Cu umbre uşoare pictat
Dac-ar fi să le-nţeleg tonul
Din nou aş cădea în păcat!
Împrejurul meu e doar toamnă
Alte anotimpuri nu-s
Tu mai rabdă-mă încă, Doamnă
Precum ne rabdă Cel-de-Sus!
Alerg continuu fără să ştiu
Unde-i margine-n pustiu
Nu e stea aprinsă-n zbor
Să mă-nveţe cum să mor!
Fără rugi care ne iartă
Când păşeşti pe Marea Poartă!
Felicitari!