După cea mai călduroasă vară din ultimii 50 de ani, maramureşenii au avut parte de o prelungire a primăverii. În loc de o iarnă cu ger şi zăpezi ca în trecut, România a fost cuprinsă de o altfel de iarnă, una care seamănă cu sezonul de primăvară.
De vină este încălzirea globală, spune meteorologul Eva Hindli. „Au mai fost temperaturi ridicate, dar nu pe o perioadă atât de lungă. Încălzirea globală nu este o glumă. Activitatea mărilor şi a oceanelor care, în general, sunt calde a fost atât de activă încât a blocat trecerea aerului arctic înspre Europa de Est. Uitaţi-vă că Spania are zăpezi până la un metru, Anglia cu descărcări electrice, averse, a doua zi, cu un ger cumplit. Aceste fenomene controvesate nu sunt normale, dar şi noi trăim anormal. Dacă ne uităm la câte maşini avem, noi poluăm fără nicio problemă. Nu atât România, cât marile ţări, care au semnat scăderea noxelor din atmosferă, spun ce procentaj trebuie redus, dar nu spun ce pedeapsă va fi dacă nu te ţii de programul respectiv”, a punctat Eva Hindli. Totuşi, meteorologul ne avertizează că nu scăpăm definitiv de iarnă. În orice moment, chiar şi în aprilie e posibil să avem parte de ninsori şi de frig. De altfel, până la final de săptămână, se aşteaptă o scădere a temperaturilor. „De acum, curenţii Fortex din nordul globului pământesc în oceanul atmosferic încep să pătrundă în zona noastră. Treptat, se va răci. Iarna niciodată nu a plecat de tot. Totdeauna vine atunci când nu te aştepţi. Începe scăderea temperaturilor. Până la sfârşitul săptămânii vor fi temperaturi de iarnă, îngheţ uşor. Nu vor fi temperaturi sub -20 de grade, dar vor fi temperaturi de iarnă”, a explicat meteorologul Eva Hindli.



























