FRONTIERA – 17.700 pachete cu ţigări confiscate la frontiera de nord a României

0
119

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, pe timpul unor misiuni specifice, peste 17.700 pachete cu ţigări, în valoare de 207.000 lei.
• Sîmbătă, în jurul orei 13, poliţiştii de frontieră au descoperit 16 colete, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 12.000 pachete, marca Rothmans. Ţigările, în valoare de 140.400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
• Tot sîmbătă, poliţiştii de frontieră din Valea Vişeului, au descoperit 12 colete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediu, unde s-a constatat că este vorba de 5.760 pachete, de diferite mărci, în valoare de 67.300 lei. Ţigările au fost confiscate.
În ambele cazuri, se desfăşoară cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi tragerea la răspundere a acestora.

6 motociclete dez­membrate şi un scuter descoperite la Petea

• Duminică dimineaţa, în jurul orei 7, în Punctul de Trecere a frontierei Pe­tea, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un bărbat, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, T. Vladislav, în vârstă de 38 ani, conducând un microbuz marca Mercedes.
Din primele verificări, s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al autovehiculului, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete.
Poliţiştii de frontieră au verificat componentele şi au constatat că acestea proveneau de la 6 motociclete, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Italia.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar piesele celor 6 motociclete, în valoare de 30.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
• În acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român D. Vasile, în vârstă de 51 ani, conducând un ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă.
Din primele verificări, s-a constatat faptul că acesta transporta în remorcă un motoscuter marca Piaggio. În urma verificărilor specifice în bazele de date, s-a constatat că acesta figurează ca fiind furat din Italia, încă din luna august 2017.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar motoscuterul, în valoare de 4.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.